1 Cronici 21
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Satana s-a sculat împotriva lui Israel, şi a aţîţat pe David facă numărătoarea lui Israel.
  2. Şi David i-a zis lui Ioab şi căpeteniilor poporului: „Duceţi-vă, de faceţi numărătoarea lui Israel, de la Beer-Şeba, pînă la Dan, şi spuneţi-mi ca ştiu la cît se ridică numărul poporului.”
  3. Ioab a răspuns: „Domnul facă pe poporul Lui încă de o sută de ori pe atîta! Împărate, domnul meu, nu sunt ei toţi slujitori ai domnului meu? Dar pentru ce cere domnul meu lucrul acesta? Pentru ce faci pe Israel păcătuiască astfel?”
  4. Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab. Şi Ioab a plecat, şi a străbătut tot Israelul; apoi s-a întors la Ierusalim.
  5. Ioab a dat lui David cartea numărătorii poporului: în tot Israelul erau o mie de mii şi o sută de mii de bărbaţi în stare scoată sabia, iar în Iuda erau patru sute şaptezeci de mii de bărbaţi în stare scoată sabia.
  6. Între ei n-a numărat şi pe Levi şi Beniamin, căci porunca împăratului i se părea o urîciune.
  7. Porunca aceasta n-a plăcut lui Dumnezeu, care a lovit pe Israel.
  8. Şi David i-a zis lui Dumnezeu: „Am săvîrşit un mare păcat făcînd lucrul acesta! Acum, iartă fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”
  9. Domnul a vorbit astfel lui Gad, văzătorul lui David:
  10. Du-te şi spune lui David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Îţi pun înainte trei urgii; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.”
  11. Gad s-a dus la David, şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Primeşte:
  12. sau trei ani de foamete sau trei luni în timpul cărora fii nimicit de potrivnicii tăi şi atins de sabia vrăjmaşilor tăi sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului şi ciuma fie în ţară şi îngerul Domnului ducă nimicirea în tot ţinutul lui Israel. Vezi acum ce trebuie răspund Celui ce trimite.”
  13. David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strîmtorare! cad în mîinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar nu cad în mîinile oamenilor!”
  14. Domnul a trimis ciuma în Israel, şi au căzut şaptezeci de mii de oameni din Israel.
  15. Dumnezeu a trimis un înger la Ierusalim, ca să-l nimicească; şi, pe cînd îl nimicea, Domnul S-a uitat, şi I-a părut rău de răul acesta; şi a zis îngerului care nimicea: „Destul! Acum, trage-ţi mîna înapoi!” Îngerul Domnului stătea lîngă aria lui Ornan, Iebusitul.
  16. David a ridicat ochii, şi a văzut pe îngerul Domnului stînd între pămînt şi cer, şi ţinînd în mînă sabia scoasă şi întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci David şi bătrînii, înveliţi cu saci, au căzut cu faţa la pămînt.
  17. Şi David i-a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit şi am făcut răul acesta; dar oile acestea, ce au făcut oare? Doamne, Dumnezeul meu, mîna Ta fie, deci, peste mine şi peste casa tatălui meu şi nu peardă pe poporul Tău!”
  18. Îngerul Domnului a spus lui Gad vorbească lui David, se suie ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, Iebusitul.
  19. David s-a suit, după cuvîntul pe care-l spusese Gad în Numele Domnului.
  20. Ornan s-a întors şi a văzut îngerul, şi cei patru fii ai lui s-au ascuns împreună cu el: treiera grîul atunci.
  21. Cînd a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat, şi a zărit pe David; apoi a ieşit din arie, şi s-a închinat înaintea lui David, cu faţa la pămînt.
  22. David i-a zis lui Ornan: „Dă-mi locul ariei zidesc în el un altar Domnului; dă-mi-l pe preţul lui în argint, ca se depărteze urgia deasupra poporului.”
  23. Ornan a răspuns lui David: „Ia-l, şi facă domnul meu împăratul ce va crede; iată eu dau boii pentru arderea-de-tot, carele în loc din lemne, şi grîul pentru darul de mîncare, toate le dau.”
  24. Dar împăratul David i-a zis lui Ornan: „Nu! Vreau să-l cumpăr pe preţul lui în argint, căci nu voi da Domnului ce este al tău, şi nu voi aduce o ardere de tot care nu coste nimic.”
  25. Şi David a dat lui Ornan şase sute de sicli din aur pentru locul ariei.
  26. David a zidit acolo un altar Domnului, şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. A chemat pe Domnul, şi Domnul i-a răspuns prin foc, care s-a pogorît din cer pe altarul arderii-de-tot.
  27. Atunci Domnul a vorbit îngerului, care şi-a vîrît iarăşi sabia în teacă.
  28. Pe vremea aceasta, David, văzînd Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, Iebusitul, aducea jertfe acolo.
  29. Dar locaşul Domnului, făcut de Moise în pustie, şi altarul arderilor-de-tot, erau atunci pe înălţimea Gabaonului.
  30. David nu putea meargă înaintea acestui altar caute pe Dumnezeu, pentru îl înspăimîntase sabia îngerului Domnului.