1 Samuel 14 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next Într-o zi, Ionatan, fiul lui Saul, a zis tînărului care-i purta armele: „Vino, şi să pătrundem pînă la straja Filistenilor, care este dincolo de locul acesta.” Şi n-a spus nimic tatălui său. Saul stătea la marginea cetăţii Ghibea, sub rodiul din Migron, şi poporul care era cu el era aproape şase sute de oameni. Ahia, fiul lui Ahitub, fratele lui I-Cabod, fiul lui Fineas, fiul lui Eli, preotul Domnului la Silo, purta... efodul. Poporul nu ştia că Ionatan s-a dus. Între trecătorile prin care căuta Ionatan să ajungă la straja Filistenilor, era un pisc de stîncă de o parte şi un pisc de stîncă de cealaltă parte; unul purta numele Boţeţ şi celălalt Sene. Unul din aceste piscuri este la miazănoapte, faţă în faţă cu Micmaş, şi celălalt la miazăzi, faţă în faţă cu Gheba. Ionatan a zis tînărului care-i purta armele: „Vino, şi să pătrundem pînă la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedecă pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr.” Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: „Fă tot ce ai în inimă, n-asculta decît de simţimîntul tău, şi iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde.” „Ei bine!” a zis Ionatan „haidem la oamenii aceştia şi să ne arătăm lor. Dacă ne vor zice: „Opriţi-vă pînă vom veni noi la voi!” vom rămînea pe loc, şi nu ne vom sui la ei. Dar dacă vor zice: „Suiţi-vă la noi!” ne vom sui, căci Domnul îi dă în mîinile noastre. Acesta să ne fie semnul.” S-au arătat amîndoi străjii Filistenilor, şi Filistenii au zis: „Iată că Evreii ies din găurile în care s-au ascuns.” Şi oamenii care erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan şi celui ce-i ducea armele: „Suiţi-vă la noi, ca să vă arătăm ceva.” Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: „Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mîinile lui Israel.” Şi Ionatan s-a suit ajutîndu-se cu mîinile şi picioarele, şi cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, şi cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui. În această întîia înfrîngere, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pămînt. A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii s-au înspăimîntat; ţara s-a îngrozit. Era groaza... lui Dumnezeu. Străjerii lui Saul, care erau la Ghibea lui Beniamin, au văzut că mulţimea se împrăştie şi fuge în toată părţile. Atunci Saul a zis a poporului care era cu el: „Numărăţi, vă rog, şi vedeţi cine a plecat din mijlocul nostru.” Au numărat, şi iată că lipsea Ionatan şi cel ce-i purta armele. Şi Saul i-a zis lui Ahia: „Adu încoace chivotul lui Dumnezeu!” —Căci pe vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel. Pe cînd vorbea Saul cu preotul zarva în tabăra Filistenilor se făcea tot mai mare; şi Saul a zis preotului: „Trage-ţi mîna!” Apoi Saul şi tot poporul care era cu el s-au strîns, şi au înaintat pînă la locul luptei; şi Filistenii au întors sabia, unii împotriva altora, şi învălmăşeala era nespus de mare. Evreii care erau mai dinainte la Filisteni, şi care se suiseră cu ei în tabără de pe unde erau împrăştiaţi, s-au unit cu Israeliţii care erau cu Saul şi Ionatan. Toţi bărbaţii lui Israel care se ascunseseră în muntele lui Efraim, aflînd că Filistenii fugeau, au început să-i urmărească şi ei în bătaie. Domnul a izbăvit pe Israel în ziua aceea, şi lupta s-a întins pînă dincolo de Bet-Aven. Ziua aceea a fost obositoare pentru bărbaţii lui Israel. Saul pusese pe popor să jure, zicînd: „Blestemat să fie omul care va mînca pîine pînă seara, pînă mă voi răzbuna pe vrăjmaşii mei!” Şi nimeni nu mîncase. Tot poporul ajunsese într-o pădure, unde se găsea miere pe faţa pămîntului. Cînd a intrat poporul în pădure, a văzut mierea curgînd; dar nici unul n-a dus mierea la gură, căci poporul ţinea jurămîntul. Ionatan nu ştia de jurămîntul pe care pusese tatăl său pe popor să-l facă; a întins vîrful toiagului pe care-l avea în mînă, l-a vîrît într-un fagure de miere, şi a dus mîna la gură; şi ochii i s-au luminat. Atunci cineva din popor, vorbindu-i, i-a zis: „Tatăl tău a pus pe popor să jure, zicînd: „Blestemat să fie omul care va mînca astăzi!” Şi poporul era sleit de puteri. Şi Ionatan a zis: „Tatăl meu turbură poporul; vedeţi, deci, cum mi s-au luminat ochii, pentru că am gustat puţin din mierea aceasta! Negreşit, dacă poporul ar fi mîncat azi din prada pe care a găsit-o la vrăjmaşii lui, n-ar fi fost înfrîngerea Filistenilor mai mare?” În ziua aceea au bătut pe Filisteni de la Micmaş pînă la Aialon. Poporul era foarte obosit, şi s-a aruncat asupra prăzii. A luat oi, boi şi viţei, i-a junghiat pe pămînt şi i-a mîncat cu sînge cu tot. Au spus lucrul acesta lui Saul, şi i-au zis: „Iată că poporul păcătuieşte împotriva Domnului, mîncînd cu sînge.” Saul a zis: „Voi faceţi o nelegiuire; rostogoliţi îndată o piatră mare încoace.” Apoi a adăugat: „Împrăştiaţi-vă printre popor, şi spuneţi fiecăruia să-şi aducă boul sau oaia, şi să-l junghie aici. Apoi să mîncaţi, şi nu păcătuiţi împotriva Domnului, mîncînd cu sînge.” Şi peste noapte, fiecare din popor şi-a adus boul cu mîna, ca să-l junghie pe piatră. Saul a zidit un altar Domnului: acesta a fost cel dintîi altar pe care l-a zidit Domnului. Saul a zis: „Să ne pogorîm în noaptea aceasta după Filisteni, să-i jefuim pînă la lumina zilei, şi să nu lăsăm să rămînă unul măcar.” Ei au zis: „Fă tot ce vei crede.” Atunci preotul a zis: „Să ne apropiem aici de Dumnezeu”. Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu: „Să mă pogor după Filisteni? Îi vei da în mîinile lui Israel?” Dar în clipa aceea nu i-a dat nici un răspuns. Saul a zis: „Apropiaţi-vă aici, toate căpeteniile poporului; căutaţi şi vedeţi de cine şi cum a fost săvîrşit păcatul acesta astăzi. Căci viu este Domnul, Izbăvitorul lui Israel: chiar dacă l-ar fi săvîrşit fiul meu Ionatan, va muri.” Şi nimeni din tot poporul nu i-a răspuns. Atunci a zis întregului Israel: „Aşezaţi-vă voi deoparte; şi eu şi fiul meu Ionatan vom sta de cealaltă.” Şi poporul i-a zis lui Saul: „Fă ce vei crede.” Saul a zis Domnului: „Dumnezeul lui Israel, arată adevărul.” Sorţul a căzut pe Ionatan şi pe Saul, şi poporul a scăpat. Saul a zis: „Aruncaţi sorţul între mine şi fiul meu Ionatan.” Şi sorţul a căzut pe Ionatan. Saul i-a zis lui Ionatan: „Spune-mi ce-ai făcut”. Ionatan i-a spus şi a zis: „Am gustat puţină miere, cu vîrful toiagului pe care-l aveam în mînă: iată-mă, voi muri.” Şi Saul a zis: „Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea faţă de mine, dacă nu vei muri, Ionatane!” Poporul i-a zis lui Saul: „Ce! Să moară Ionatan, el, care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu este Domnul, că un păr din capul lui nu va cădea la pămînt, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta.” Astfel poporul a scăpat pe Ionatan de la moarte. Saul a încetat să mai urmărească pe Filisteni, şi Filistenii s-au dus acasă. După ce a luat Saul domnia peste Israel, a făcut război în toate părţile cu toţi vrăjmaşii lui: cu Moab, cu copiii lui Amon, cu Edom, cu împăraţii din Ţoba, şi cu Filistenii; şi ori încotro se întorcea, era biruitor. S-a arătat viteaz, a bătut pe Amalec, şi a scăpat pe Israel din mîna celor ce-l jefuiau. Fiii lui Saul au fost: Ionatan, Işvi şi Malchişua. Cele două fete ale lui se numeau: cea mai mare Merab, iar cea mai mică Mical. Numele nevestei lui Saul era Ahinoam, fata lui Ahimaaţ. Numele căpeteniei oştirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. Chis, tatăl lui Saul, şi Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel. În tot timpul vieţii lui Saul a fost un război înverşunat împotriva Filistenilor; şi de îndată ce Saul zărea vreun om tare şi voinic, îl lua cu el.