2 Cronici 9
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, şi a venit la Ierusalim ca să-l încerce prin întrebări grele. Ea avea un alai foarte mare, şi cămile încărcate cu mirodenii, aur mult de tot şi pietre scumpe. S-a dus la Solomon, şi i-a spus tot ce avea pe inimă.
  2. Solomon i-a răspuns la toate întrebările, şi n-a fost nimic pe care nu fi ştiut Solomon i-l lămurească.
  3. Împărăteasa din Seba a văzut înţelepciunea lui Solomon, şi casa pe care o zidise,
  4. şi bucatele de la masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce-i slujeau, şi paharnicii lui şi hainele lor, şi treptele pe care se suia la Casa Domnului. Uimită,
  5. ea a zis împăratului: „Era adevărat, deci, ce am auzit eu în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!
  6. Nu credeam tot ce se zicea, pînă n-am venit şi am văzut cu ochii mei. Şi iată nu mi s-a istorisit nici jumătate din mărirea şi înţelepciunea ta. Tu întreci faima pe care am auzit-o despre tine.
  7. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt pururea înaintea ta, şi care aud înţelepciunea ta!
  8. Binecuvîntat fie Domnul, Dumnezeul tău, care S-a îndurat de tine, şi te-a pus pe scaunul Lui de domnie ca împărat pentru Domnul, Dumnezeul tău! Pentru Dumnezeul tău iubeşte pe Israel şi vrea să-l facă rămînă în picioare pe vecie, pentru aceea te-a pus împărat peste el, ca faci judecată şi dreptate.”
  9. Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi din aur, foarte multe mirodenii, şi pietre scumpe. N-au mai fost mirodenii ca cele date împăratului Solomon de împărăteasa din Seba.
  10. Slujitorii lui Hiram şi slujitorii lui Solomon, care au adus aur din Ofir, au adus şi lemn mirositor şi pietre scumpe.
  11. Împăratul a făcut cu lemnul mirositor scări pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului, şi arfe şi alăute pentru cîntăreţi. Nu se mai văzuse aşa ceva în ţara lui Iuda.
  12. Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit ea, ce a cerut, mai mult decît adusese ea împăratului. Apoi s-a întors şi s-a dus în ţara ei, ea şi slujitorii ei.
  13. Greutatea aurului care venea pe fiecare an lui Solomon era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi din aur,
  14. în afară de ce lua de la negustorii cei mari şi de la cei mici, de la toţi împăraţii Arabiei şi de la dregătorii ţării, care aduceau aur şi argint lui Solomon.
  15. Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari din aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat şase sute de sicli din aur bătut,
  16. şi alte trei sute de scuturi din aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat trei sute de sicli din aur; şi împăratul le-a pus în casa pădurii Libanului.
  17. Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeş, şi l-a acoperit cu aur curat.
  18. Scaunul acesta de domnie avea şase trepte, şi un aşternut pentru picioare, din aur, care se ţinea de scaunul de domnie; de fiecare parte a scaunului erau răzimători, lîngă răzimători erau doi lei,
  19. şi pe cele şase trepte, de o parte şi de alta, erau doisprezece lei. Aşa ceva nu s-a făcut pentru nici o împărăţie.
  20. Toate paharele împăratului Solomon erau din aur, şi toate vasele din casa pădurii Libanului erau din aur curat. Nu era nimic din argint: argintului nu i se dădea nici un preţ, pe vremea lui Solomon.
  21. Căci împăratul avea corăbii din Tarsis care călătoreau cu slujitorii lui Hiram; şi la fiecare trei ani veneau corăbiile din Tarsis, aducînd aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.
  22. Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pămîntului prin bogăţiile şi înţelepciunea lui.
  23. Toţi împăraţii pămîntului căutau vadă pe Solomon, ca audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.
  24. Şi fiecare din ei îşi aducea darul lui, lucruri din argint şi lucruri din aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catîri; aşa era în fiecare an.
  25. Solomon avea patru mii de iesle pentru caii de la carele lui, şi douăsprezece mii de călăreţi pe care i-a aşezat în cetăţile unde îşi ţinea carele şi la Ierusalim lîngă împărat.
  26. El stăpînea peste toţi împăraţii, de la Rîu pînă la ţara Filistenilor şi pînă la hotarul Egiptului.
  27. Împăratul a făcut argintul tot aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot atît de mulţi ca smochinii sălbatici, care cresc pe cîmpie.
  28. Din Egipt şi din toate ţările se aduceau cai pentru Solomon.
  29. Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintîi şi cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în Cartea proorocului Natan, în proorocia lui Ahia din Silo, şi în descoperirile proorocului Ieedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat?
  30. Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.
  31. Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui, şi l-au îngropat în cetatea tatălui său David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Roboam.