2 Impăraţi 15
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. În al douăzeci şi şaptelea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început domnească Azaria, fiul lui Amaţia, împăratul lui Iuda.
  2. Avea şasesprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iecolia din Ierusalim.
  3. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia.
  4. Numai înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi.
  5. Domnul a lovit pe împărat cu lepră şi el a fost lepros pînă în ziua morţii, şi a locuit într-o casă deosebită. Şi Iotam, fiul împăratului, era în fruntea casei şi judeca poporul ţării.
  6. Celelalte fapte ale lui Azaria, şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  7. Azaria a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iotam.
  8. În al treizeci şi optulea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început domnească peste Israel la Samaria Zaharia, fiul lui Ieroboam. A domnit şase luni.
  9. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi părinţii lui; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel păcătuiască.
  10. Şalum, fiul lui Iabeş, a uneltit împotriva lui, l-a lovit înaintea poporului, şi l-a omorît; şi, în locul lui, a domnit el.
  11. Celelalte fapte ale lui Zaharia sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
  12. Astfel s-a împlinit ce spusese lui Iehu Domnul, cînd zisese: „Fiii tăi pînă în al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel.”
  13. Şalum, fiul lui Iabeş, a început domnească în al treizeci şi nouălea an al lui Ozia, împăratul lui Iuda. A domnit o lună la Samaria.
  14. Menahem, fiul lui Gadi, s-a suit din Tirţa şi a venit la Samaria, a lovit în Samaria pe Şalum, fiul lui Iabeş, şi l-a omorît; şi, în locul lui, a domnit el.
  15. Celelalte fapte ale lui Şalum, şi uneltirea pe care a făcut-o, sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
  16. Atunci Menahem a bătut Tifsahul şi pe toţi cei ce erau în el, cu ţinutul lui dinspre Tirţa; l-a bătut pentru nu-şi deschisese porţile. Şi a spintecat pîntecele tuturor femeilor însărcinate.
  17. În al treizeci şi nouălea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început domnească peste Israel Menahem, fiul lui Gadi. A domnit zece ani la Samaria.
  18. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut, cît a trăit, de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel păcătuiască.
  19. Pul, împăratul Asiriei, a venit în ţară. Şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi din argint, ca să-l ajute să-şi întărească domnia.
  20. Menahem a ridicat argintul acesta de la toţi cei cu avere din Israel, ca să-l dea împăratului Asiriei; i-a pus dea fiecare cîte cincizeci de sicli din argint. Împăratul Asiriei s-a întors înapoi, şi nu s-a oprit atunci în ţară.
  21. Celelalte fapte ale lui Menahem, şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  22. Menahem a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Pecahia.
  23. În al cincizecilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început domnească peste Israel la Samaria, Pecahia, fiul lui Menahem. A domnit doi ani.
  24. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel păcătuiască.
  25. Pecah, fiul lui Remalia, slujbaşul lui, a uneltit împotriva lui; l-a lovit la Samaria, în palatul casei împăratului, ca şi pe Argob şi Arie; avea cu el cincizeci de oameni dintre fiii Galaadiţilor. A omorît astfel pe Pecahia, şi a domnit în locul lui.
  26. Celelalte fapte ale lui Pecahia, şi tot ce a făcut el, sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
  27. În al cincizeci şi doilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început domnească peste Israel la Samaria Pecah, fiul lui Remalia. A domnit douăzeci de ani.
  28. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel păcătuiască.
  29. Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileia, toată ţara lui Neftali, şi pe locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria.
  30. Osea, fiul lui Ela, a făcut o uneltire împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia, l-a lovit şi l-a omorît şi a domnit el în locul lui, în al douăzecilea an al lui Iotam, fiul lui Ozia.
  31. Celelalte fapte ale lui Pecah, şi tot ce a făcut el, sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
  32. În al doilea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, a început domnească Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda.
  33. Avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ieruşa, fata lui Ţadoc.
  34. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului; a lucrat întocmai ca tatăl său Ozia.
  35. Numai înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi. Iotam a zidit poarta cea mai înaltă a Casei Domnului.
  36. Celelalte fapte ale lui Iotam, şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  37. În vremea aceea, Domnul a început trimeată împotriva lui Iuda pe Reţin, împăratul Siriei, şi pe Pecah, fiul lui Remalia.
  38. Iotam a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea tatălui său David. Şi, în locul lui a domnit fiul său Ahaz.