|
2 Samuel 22
- David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cîntări, după ce Domnul l-a izbăvit din mîna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mîna lui Saul.
- El a zis: Domnul este stînca mea, cetăţuia mea, Izbăvitorul meu.
- Dumnezeu este stînca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea... care mă mîntuieşte, turnul...... meu cel înalt şi scăparea... mea. mîntuitorule! Tu mă scapi de silnicie.
- Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă, şi sunt izbăvit de vrămaşii mei.
- Căci valurile morţii mă înconjuraseră, şivoaiele nimicirii mă înspăimîntaseră;
- legăturile mormîntului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră.
- În strîmtoarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
- Atunci pămîntul s-a cutremurat şi s-a clătinat, temeliile cerului s-au mişcat şi s-au zguduit, pentru că El Se mîniase.
- Fum se ridica din nările Lui, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţîşneau din ea.
- A plecat cerurile, şi S-a pogorît: un nor gros era sub picioarele Lui.
- Călărea pe un heruvim, şi sbura, venea pe aripile vîntului;
- era înconjurat cu întunericul ca şi cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape şi cu nori întunecoşi.
- Din strălucirea care era înaintea Lui schinteiau cărbuni de foc.
- Domnul a tunat din ceruri, Cel Prea Înalt a făcut să-I răsune glasul;
- a aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a aruncat fulgerul, şi i-a pus pe fugă.
- Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite, de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.
- El şi-a întins mîna de sus din înălţime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;
- m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decît mine.
- Ei mă prinseseră în ziua strîmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,
- El m-a scos la loc larg. El m-a mîntuit, pentru că mă iubeşte.
- Domnul mi-a răsplătit după nevinovăţia mea, mi-a făcut după curăţia mînilor mele;
- căci am păzit căile Domnului, nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.
- Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m-am depărtat de la legile Lui.
- Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.
- De aceea Domnul mi-a răsplătit nevinovăţia mea, după curăţia mea înainte Lui.
- Cu cel bun Tu eşti bun, cu omul drept Te porţi după dreptate,
- cu cel curat eşti curat, cu cel îndărătnic Te porţi după îndărătnicia lui.
- Tu mîntuieşti pe poporul care se smereşte, şi cu privirea Ta, scobori pe cei mîndri.
- Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.
- Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.
- Căile lui Dumnezeu sunt desăvîrşite, cuvîntul Domnului este curăţit; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.
- Căci cine este Dumnezeu, în afară de Domnul? Şi cine este o stîncă, în afară de Dumnezeul nostru?
- Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare, şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă....
- El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor, şi El mă aşează pe locurile mele cele înalte.
- Îmi deprinde mîinile la luptă, şi braţele mele întind arcul din aramă.
- Tu îmi dai scutul mîntuirii Tale, şi ajung mare prin bunătatea Ta.
- Lărgeşti drumul sub paşii mei, şi picioarele mele nu se clatină.
- Urmăresc pe vrăjmaşii mei, şi-i nimicesc, nu mă întorc pînă nu-i nimicesc.
- Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad sub picioarele mele.
- Tu mă încingi cu putere pentru luptă, răpui sub mine pe potrivnicii mei.
- Faci pe vrăjmaşii mei să fugă dinaintea mea, şi nimicesc pe cei ce mă urăsc.
- Se uită în jurul lor, şi nu-i cine să-i scape. Strigă către Domnul dar nu le răspunde!
- Îi pisez ca pulberea pămîntului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe uliţe.
- Mă scapi din neînţelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor; un popor... pe care nu-l cunoşteam îmi este supus.
- Fiii străinului mă linguşesc; mă ascultă la cea dintîi poruncă.
- Fiii străinului leşină de la inimă, tremură cînd ies afară din cetăţuie.
- Trăiască Domnul, şi binecuvîntată să fie Stînca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stînca mîntuirii mele,
- Dumnezeu, care este răzbunătorul meu, care-mi supune popoarele,
- şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai pesus de potrivnicii mei, mă izbăveşti de omul asupritor.
- De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne! Şi voi cînta spre slava Numelui Tău.
- El dă mari izbăviri împăratului Său, şi arată milă unsului Său: lui David, şi seminţei... lui, pentru totdeauna.
|
|
|
|