|
Apocalipsa 12
- În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.
- Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască.
- În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete.
- Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pămînt. Balaurul a stat înaintea femeii, care sta să nască, ca să-i mănînce copilul, cînd îl va naşte.
- Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cîrmuiască toate neamurile cu un toiag din fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.
- Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.
- Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,
- dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
- Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pămînt; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
- Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: Acum a venit mîntuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpînirea Hristosului Lui; pentru că pîrîşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pîra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
- Ei l-au biruit, prin sîngele Mielului şi prin cuvîntul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar pînă la moarte.
- De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pămînt şi mare! Căci diavolul s-a pogorît la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.
- Cînd s-a văzut balaurul aruncat pe pămînt, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească.
- Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremei, departe de faţa şarpelui.
- Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un rîu, după femeie, ca s-o ia rîul.
- Dar pămîntul a dat ajutor femeii. Pămîntul şi-a deschis gura, şi a înghiţit rîul, pe care-l aruncase balaurul din gură.
- Şi balaurul, mîniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.
|
|
|
|