Apocalipsa 18 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next După aceea am văzut pogorîndu-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pămîntul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urîte; pentru că toate neamurile au băut din vinul mîniei curviei ei, şi împăraţii pămîntului au curvit cu ea, şi negustorii pămîntului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.” Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns pînă în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei. Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i de două ori cît faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!” Pe cît s-a slăvit pe sine însăşi, şi s-a desfătat în risipă, pe atît daţi-i chin şi tînguire! Pentru că zice în inima ei: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă, şi nu voi şti ce este tînguirea!” Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tînguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. Şi împăraţii pămîntului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, cînd vor vedea fumul arderii ei, o vor plînge şi o vor boci. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: „Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!” — Negustorii pămîntului o plîng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: marfă din aur, din argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, din in subţire, de purpură, de mătasă şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri din lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase din lemn foarte scump, din aramă, din fier şi de marmoră; nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămîia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grîul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor. Şi roadele atît de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine, şi nu le vei mai găsi. Cei ce fac negoţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plînge, se vor tîngui, şi vor zice: „Vai! vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Atîtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!” —Şi toţi cîrmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii, şi toţi cei ce cîştigă din mare, stăteau departe; şi, cînd au văzut fumul arderii ei, strigau: „Care cetate era ca cetatea cea mare?” Şi îşi aruncau ţărînă în cap, plîngeau, se tînguiau, ţipau şi ziceau: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!” „Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi proorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate, şi a judecat-o.” Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare şi a zis: „Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit! Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cîntece din instrumente, nici cîntători din fluiere, nici cîntători din trîmbiţe; nu se va mai găsi la tine nici un meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai marii pămîntului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta, şi pentru că acolo a fost găsit sîngele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost junghiaţi pe pămînt.”