|
Cântarea Cântărilor 4
- Ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă eşti! Ochii tăi sunt ochi de porumbiţă, sub marama ta. Părul tău este ca o turmă de capre, poposită pe coama muntelui Galaad.
- Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi tunse, care ies din scăldătoare, toate cu gemeni, şi nici una din ele nu este stearpă.
- Buzele tale sunt ca un fir de cîrmîz, şi gura ta este drăguţă; obrazul tău este ca o jumătate de rodie, sub marama ta.
- Gîtul tău este ca turnul lui David, zidit ca să fie o casă de arme; o mie de scuturi atîrnă de el, toate scuturi de viteji.
- Amîndouă ţîţele tale sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare, care pasc între crini.
- Pînă se răcoreşte ziua, şi pînă fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, şi la tine, deal de tămîie.
- Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai nici un cusur.
- Vino cu mine din Liban, mireaso, vino cu mine din Liban! Priveşte din vîrful muntelui Amana, din vîrful muntelui Senir şi Hermon, din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor!
- Mi-ai răpit inima, soro, mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la gîtul tău!
- Ce lipici în desmierdările tale, soro, mireaso! Desmierdările tale preţuiesc mai mult decît vinul, şi mirezmele tale sunt mai plăcute decît toate miroznele!
- Miere picură din buzele tale, mireaso, miere şi lapte se află sub limba ta, şi mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului.
- Eşti o grădină închisă, soro, mireaso, un izvor închis, o fîntînă pecetluită.
- Odraslele tale sunt o grădină de rodii, cu cele mai alese roade, mălini negri şi nard;
- nard şi şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară, cu tot felul de tufari de tămîie, smirnă şi aloe, cu cele mai alese mirezme.
- O fîntînă din grădini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban.
- Scoală-te, crivăţule! Vino, vîntule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! Să intre iubitul meu în grădina lui, şi să mănînce din roadele ei alese!
|
|
|
|