Daniel 4 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next „Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pămîntul: Să aveţi multă pace! Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Prea Înalt faţă de mine. cît de mari sunt semnele Lui şi cît de puternice sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi stăpînirea Lui dăinuieşte din neam în neam! Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea, şi fericit în palatul meu. Am visat un vis, care m-a înspăimîntat; gîndurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază. Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului, ca să-mi tîlcuiască visul. Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tîlcui. La urmă de tot, s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul, şi am zis: — „Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi, şi că pentru tine nici o taină nu este grea; deci, tîlcuieşte-mi vedeniile pe care le-am avut în vis. Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap, cînd eram în pat. Mă uitam, şi iată că în mijlocul pămîntului era un copac foarte înalt. Copacul acesta s-a făcut mare şi puternic, vîrful lui se înălţa pînă la ceruri, şi se vedea de la marginile întregului pămînt. Frunza lui era frumoasă, şi avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele cîmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui, şi orice făptură vie se hrănea din el. În vedeniile cari-mi treceau prin cap, în patul meu, mă uitam, şi iată că s-a pogorît din ceruri un străjer Sfînt. El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: „Tăiaţi copacul, şi rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele de sub el, şi păsările din ramurile lui! Dar trunchiul cu rădăcinile lui, lăsaţi-l în pămînt, şi legaţi-l cu lanţuri din fier şi din aramă, în iarba de pe cîmp, ca să fie udat de roua cerului, şi să fie la un loc cu fiarele în iarba pămîntului. Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară, şi vor trece şapte vremuri peste el. Hotărîrea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!” Iată visul pe care l-am visat, eu, împăratul Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, tîlcuieşte-l, fiindcă toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi-l tîlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi.” Atunci Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă, şi gîndurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvîntul şi a zis: „Beltşaţare, să nu te turbure visul şi tîlcuirea!”. Şi Beltşaţar a răspuns: „Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi, şi tîlcuirea lui pentru potrivnicii tăi! Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atît de mare şi puternic, încît i se înălţa vîrful pînă la ceruri şi se vedea de la toate capetele pămîntului; copacul acesta, a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade atît de multe şi în care era hrană pentru toţi, sub care se adăposteau fiarele cîmpului, şi în ramurile căruia îşi făceau cuibul păsările cerului, eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s-a înălţat pînă la ceruri, şi a cărui stăpînire se întinde pînă la marginile pămîntului. Împăratul a văzut pe un străjer Sfînt pogorîndu-se şi zicînd: „Tăiaţi copacul, şi nimiciţi-l; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pămînt, şi legaţi-l cu lanţuri din fier şi din aramă, în iarba de pe cîmp, ca să fie udat de roua cerului, şi să stea la un loc cu fiarele cîmpului, pînă vor trece şapte vremuri peste el”. Iată tîlcuirea acestui fapt, împărate, iată Hotărîrea Celui Prea Înalt, care se va împlini asupra domnului meu împăratul. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele cîmpului, şi îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremuri vor trece peste tine, pînă vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea. Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăţia ta îţi va rămîne ţie îndată ce vei recunoaşte stăpînirea Celui ce este în ceruri. De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale, şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea! Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar. După douăsprezece luni, pe cînd se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a luat cuvîntul şi a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?” Nu se sfîrşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a pogorît din cer şi a zis: „Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele cîmpului; îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremuri, pînă vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!” — Chiar în clipa aceea, s-a împlinit cuvîntul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mîncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, pînă i-a crescut părul ca penele vulturului, şi unghiile ca ghiarele păsărilor.” După trecerea vremurii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvîntat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpînire este veşnică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam. Toţi locuitorii pămîntului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pămîntului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mîniei Lui, nici să-I zică:„ Ce faci?” În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut. Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mîndrie!”