|
Daniel 8
- În anul al treilea al domniei împăratului Belşaţar, eu, Daniel, am avut o vedenie, în afară de cea pe care o avusesem mai înainte.
- Cînd am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram la capitala Susa, în ţinutul Elam; şi în timpul vedeniei mele, mă aflam lîngă rîul Ulai.
- Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că într-un rîu stătea un berbec, şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decît celălalt, şi cel mai înalt a crescut cel din urmă.
- Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nici o fiară nu putea să-i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mînă; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic.
- Pe cînd mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap de la apus, şi a cutreierat toată faţa pămîntului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn mare între ochi.
- A venit pînă la berbecul care avea coarne, şi pe care-l văzusem stînd în rîu, şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui.
- L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a arunct încruntat asupra lui, a izbit pe berbec, şi i-a frînt amîndouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trîntit la pămînt, şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbec din mîna lui.
- Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar cînd a fost puternic de tot i s-a frînt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vînturi ale cerurilor.
- Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit, şi spre ţara cea minunată.
- S-a înălţat pînă la oştirea cerurilor, a doborît la pămînt o parte din oştirea aceasta şi din stele, şi le-a călcat în picioare.
- S-a înălţat pînă la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată, şi i-a surpat locul locaşului său celui Sfînt.
- Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvîrşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pămînt, şi a izbutit în ce a început.
- Am auzit pe un Sfînt vorbind; şi un alt Sfînt a întrebat pe cel ce vorbea: În cîtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urîciunea pustiirii? Pînă cînd va fi călcat în picioare Sfîntul Locaş şi oştirea?
- Şi el mi-a zis: Pînă vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfîntul Locaş va fi curăţit!
- Pe cînd eu, Daniel, aveam vedenia aceasta, şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva, care avea înfăţişarea unui om.
- Şi am auzit un glas de om în mijlocul rîului Ulai, care a strigat şi a zis: Gavrile, tîlcuieşte-i vedenia aceasta.
- El a venit atunci lîngă locul unde eram; şi la apropierea lui, m-am înspăimîntat, şi am căzut cu faţa la pămînt. El mi-a zis: Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfîrşitului!
- Pe cînd îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pămînt leşinat. El m-a atins, şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam.
- Apoi mi-a zis: Iată, îţi arăt ce se va întîmpla la vremea de apoi a mîniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfîrşitului.
- Berbecul pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii Mezilor şi Perşilor.
- Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintîi împărat.
- Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frînt, sunt patru împărăţii, care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atîta putere.
- La sfîrşitul stăpînirii lor, cînd păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean.
- El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuş; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor.
- Din pricina propăşirii lui şi izbîndirii vicleniilor lui, inima i se va îngîmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi, şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mîni omeneşti.
- Iar vedenia cu serile şi dimineţile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate.
- Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia.
|
|
|
|