Deuteronomul 2
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Ne-am întors, şi am plecat în pustie, pe drumul care duce la marea Roşie, cum îmi poruncise Domnul; şi am ocolit multă vreme munte Seir.
  2. Domnul mi-a zis:
  3. ajunge de cînd ocoliţi muntele acesta. Întoarceţi-vă spre miazănoapte.
  4. următoarea poruncă poporului: „Acum aveţi treceţi prin hotarele fraţilor voştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi; dar păziţi bine.
  5. nu încăieraţi cu ei; căci nu voi da în ţara lor nici măcar o palmă de loc: muntele Seir l-am dat în stăpînire lui Esau.
  6. cumpăraţi de la ei cu preţ din argint, hrana pe care o veţi mînca, şi cumpăraţi de la ei cu preţ din argint, chiar şi apa pe care o veţi bea.
  7. Căci Domnul, Dumnezeul tău, te-a binecuvîntat în tot lucrul mîinilor tale şi ţi-a cunoscut călătoria în această mare pustie. Iată, de patruzeci de ani de cînd Domnul Dumnezeul tău este cu tine, şi n-ai dus lipsă de nimic.”
  8. Am trecut pe departe de fraţii noştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir, şi pe departe de drumul care duce în cîmpie, departe de Elat şi de Eţion-Gheber; apoi ne-am întors şi am apucat spre pustia Moabului.
  9. Domnul mi-a zis: „Nu face război cu Moab, şi nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ţi voi da nimic stăpîneşti în ţara lui: „Arul l-am dat în stăpînire copiilor lui Lot.
  10. (Mai înainte aici locuiau Emimii: un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca Anachimii.
  11. Ei treceau drept Refaimiţi, ca şi Anachimii; dar Moabiţii îi numeau Emimi.
  12. Seir era locuit altă dată de Horiţi; copiii lui Esau i-au izgonit, i-au nimicit dinaintea lor, şi s-au aşezat în ţara pe care o stăpîneşte şi pe care i-a dat-o Domnul.)
  13. Acum sculaţi-vă şi treceţi pîrîul Zered.” Am trecut pîrîul Zered.
  14. Vremea cît au ţinut călătoriile noastre de la Cades-Barnea pînă la trecerea pîrîului Zered a fost de treizeci şi opt de ani, pînă a pierit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război, cum le jurase Domnul.
  15. mîna Domnului a fost împotriva lor ca să-i nimicească din mijlocul taberei, pînă ce au pierit.
  16. După ce au pierit toţi bărbaţii de război, murind în mijlocul poporului,
  17. Domnul mi-a vorbit şi a zis:
  18. treci azi hotarul Moabului, la cetatea Ar,
  19. şi te apropii de copiii lui Amon. nu faci război cu ei, şi nu te iei la luptă cu ei; căci nu-ţi voi da nimic de stăpînit în ţara copiilor lui Amon: am dat-o în stăpînire copiilor lui Lot.
  20. Ţara aceasta trecea, de asemenea, ca o ţară a lui Refaim; mai înainte locuiau în ea Refaimiţii; şi Amoniţii îi numeau Zamzumimi:
  21. un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca Anachimii. Domnul i-a nimicit dinaintea Amoniţilor, care i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor.
  22. (Aşa a făcut Domnul şi pentru copiii lui Esau care locuiesc în Seir, cînd a nimicit pe Horiţi dinaintea lor; ei i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor, pînă în ziua de azi.
  23. Deasemenea, Aviţii, care locuiau în sate pînă la Gaza, au fost nimiciţi de Caftoriţi, ieşiţi din Caftor, care s-au aşezat în locul lor.)
  24. Sculaţi-vă, plecaţi, şi treceţi pîrîul Arnon. Iată, îţi dau în mîini pe Sihon, împăratul Hesbonului, Amoritul, şi ţara lui. Începe cucerirea, război cu el!
  25. De azi încolo voi băga groaza şi frica de tine în toate popoarele de sub cer; şi, la auzul faimei tale, vor tremura şi se vor îngrozi de tine.”
  26. Din pustia Chedemot, am trimis soli la Sihon, împăratul Hesbonului, cu vorbe de pace. Am trimis să-i spună:
  27. Lasă-mă trec prin ţara ta; voi ţine drumul mare, fără abat nici la dreapta nici la stînga.
  28. Să-mi vinzi pe preţ din argint hrana pe care o voi mînca, şi să-mi dai cu preţ din argint apa de care o voi bea; nu voi face altceva decît trec cu piciorul,
  29. lucru pe care mi l-au îngăduit copiii lui Esau care locuiesc în Seir, şi Moabiţii care locuiesc în Arîngăduieşte-mi şi tu lucrul acesta, pînă voi trece Iordanul ca intru în ţara pe care ne-o Domnul, Dumnezeul nostru.”
  30. Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n-a vrut ne lase trecem pela el; căci Domnul, Dumnezeul tău, i-a făcut duhul neînduplecat, şi i-a împietrit inima, ca să-l dea în mîinile tale, cum vezi azi.
  31. Domnul mi-a zis: „Vezi, acum încep să-ţi dau pe Sihon şi ţara lui; începe şi tu dar să-i iei în stăpînire ţara ca s-o moşteneşti.”
  32. Sihon ne-a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca lupte împotriva noastră, la Iahaţ.
  33. Domnul, Dumnezeul nostru, ni l-a dat în mîni, şi l-am bătut, pe el, şi pe fiii lui, şi pe tot poporul lui.
  34. I-am luat atunci toate cetăţile, şi le-am nimicit cu desăvîrşire: bărbaţi, femei şi prunci i-am nimicit cu desăvîrşire, şi n-am lăsat scape nici unul măcar.
  35. Numai vitele le-am răpit pentru noi, precum şi prada din cetăţile pe care le luaserăm.
  36. de la Aroer, care este pe malurile pîrîului Arnon, şi de la cetatea care este în vale, pînă la Galaad, n-a fost nici o cetate prea tare pentru noi: Domnul, Dumnezeul nostru, ni le-a dat pe toate în mînă.
  37. Dar de ţara copiilor lui Amon nu te-ai apropiat, de toate malurile pîrîului Iaboc, de cetăţile de la munte, şi de toate locurile pe care te-a oprit Domnul, Dumnezeul tău, le loveşti.