Deuteronomul 32 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next „Luaţi aminte ceruri, şi voi vorbi; Ascultă, pămîntule, cuvintele gurii mele. Ca ploaia să curgă învăţăturile mele, Ca roua să cadă cuvîntul meu, Ca ploaia repede pe verdeaţă, Ca picăturile de ploaie pe iarbă! Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru! El este Stînca; lucrările Lui sunt desăvîrşite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat. Ei s-au stricat; Netrebnicia copiilor Lui, este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat! Pe Domnul îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut, Te-a întocmit, şi ţi-a dat fiinţă? Adu-ţi aminte de zilele din vechime, Socoteşte anii, vîrstă de oameni după vîrstă de oameni, Întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa, Pe bătrînii tăi, şi îţi vor spune. Cînd Cel Prea Înalt a dat o moştenire neamurilor, Cînd a despărţit pe copiii oamenilor, A pus hotare popoarelor, După numărul copiilor lui Israel, Căci partea Domnului, este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire. El l-a găsit într-un ţinut pustiu, Într-o singurătate plină de urlete înfricoşate; L-a înconjurat, l-a îngrijit, şi l-a păzit ca lumina ochiului Lui. Ca vulturul care îşi scutură cuibul, Sboară deasupra puilor, Îşi întinde aripile, îi ia, Şi-i poartă pe penele lui: Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, şi nu era nici un dumnezeu străin cu El. L-a suit pe înălţimile ţării, şi Israel a mîncat roadele cîmpului, I-a dat să sugă miere din stîncă, Untdelemnul care iese din stînca cea mai tare, Untul de la vaci şi laptele oilor, Cu grăsimea mieilor, A berbecilor din Basan şi a ţapilor, Cu grăsimea grîului, şi ai băut vinul, sîngele strugurelui. Israel s-a îngrăşat, şi a asvîrlit din picior; —Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Sînca mîntuirii lui, L-au întărîtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mîniat prin urîciuni; Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, Unor dumnezei pe care nu-i cunoşteau, Dumnezei noi, veniţi de curînd, De care nu se temuseră părinţii voştri. Ai părăsit Stînca cea care te-a născut, şi ai uitat pe Dumnezeul, care te-a întocmit. Domnul a văzut lucrul acesta, şi S-a mîniat, S-a supărat pe fiii şi fiicele Lui. El a zis: „Îmi voi ascunde Faţa de ei, şi voi vedea care le va fi sfîrşitul, Căci sunt un neam stricat, Şînt nişte copii necredincioşi. Mi-au întărîtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mîniat prin idolii lor deşerţi; Şi Eu îi voi întărîta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mînia printr-un neam fără pricepere. Căci focul mîniei Mele s-a aprins, şi va arde pînă în fundul locuinţei morţilor, Va nimici pămîntul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor. Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgeţile împotriva lor. Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri, şi de boli cumplite; Voi trimite în ei dinţii fiarelor sălbatice Şi otrava şerpilor. Afară, vor pieri de sabie, şi înăuntru, vor pieri de groază: Şi tînărul şi fata, şi copilul de ţîţă ca şi bătrînul. Voiam să zic: „Îi voi lua cu o suflare” Le voi şterge pomenirea dintre oameni! Dar Mă tem de ocările vrăjmaşului, Mă tem ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească, şi să zică: „Mînă noastră cea puternică, şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri”. Ei nu sunt un neam care şi-a perdut bunul simţ, şi nu-i pricepere în ei. Dacă ar fi fost înţelepţi, ar înţelege, şi s-ar gîndi la ce li se va întîmpla. Cum ar urmări unul singur o mie din ei, şi cum ar pune doi pe fugă zece mii, Dacă nu i-ar fi vîndut Stînca, Dacă nu i-ar fi vîndul Domnul? Căci stînca lor nu este ca Stînca noastră, Vrăjmaşii noştri înşişi sunt judecători în această privinţă. Ci viţa lor este din sadul Sodomei Şi din ţinutul Gomorei; Strugurii lor sunt struguri otrăviţi, Bobiţele lor sunt amare; Vinul lor este venin de şerpi, Este otravă cumplită de aspidă. Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine, Pecetluit în comorile Mele? A Mea este răzbunarea şi Eu voi răsplăti, Cînd va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape, şi ceea ce-i aşteaptă nu va zăbovi.” — Domnul va judeca pe poporul Său, Dar va avea milă de robii Săi, Văzînd că puterea le este sleită, şi că nu mai este nici rob nici slobod. El va zice: „Unde sunt dumnezeii lor, Stînca aceea care le slujea de adăpost, Dumnezeii aceia care mîncau grăsimea jertfelor lor, care beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se scoale, să vă ajute, şi să vă ocrotească! Să ştiţi, deci, că Eu sunt Dumnezeu, şi că nu este alt dumnezeu în afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mîna Mea. Căci Îmi ridic mîna spre cer, şi zic: „Cît este de adevărat că trăiesc în veci, Atît este de adevărat că atunci cînd voi ascuţi fulgerul săbiei Mele, şi voi pune mîna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei, şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc; Sabia Mea le va înghiţi carnea, Şi-Mi voi îmbăta săgeţile de sînge, De sîngele celor ucişi şi prinşi, Din capetele fruntaşilor vrăjmaşului.” Neamuri, cîntaţi laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sîngele robilor Săi, El Se răzbună împotriva potrivnicilor Săi, şi face ispăşire pentru ţara Lui, pentru poporul Lui.” Moise a venit şi a rostit toate cuvintele cîntării acesteia în faţa poporului; Iosua, fiul lui Nun, era cu el. După ce a isprăvit Moise de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel, le-a zis: „Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe care vă jur astăzi să le porunciţi copiilor voştri, ca să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia. Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa voastră, şi prin aceasta vă veţi lungi zilele în ţara pe care o veţi lua în stăpînire, după ce veţi trece Iordanul. În aceeaşi zi, Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo în ţara Moabului, în faţa Ierihonului; şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpînire copiilor lui Israel. Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui, şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui, pentru că aţi păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lîngă apele Meriba, la Cades, în pustia Ţin, şi nu M-aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel. Tu vei vedea doar de departe ţara dinaintea ta; dar nu vei intra în ţara pe cre o dau copiilor lui Israel.”