|
Eclesiastul 7
- Mai mult face un nume bun decît untdelemnul mirositor, şi ziua morţii decît ziua naşterii.
- Mai bine să te duci într-o casă de jale decît să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfîrşitul oricărui om, şi cine trăieşte, îşi pune la inimă lucrul acesta.
- Mai bună este întristarea decît rîsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.
- Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.
- Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului decît să asculţi la cîntecul celor fără minte.
- Căci rîsul celor fără minte este ca pîrăitul spinilor sub căldare. Şi aceasta este o deşertăciune.
- Averea luată prin silă înebuneşte pe cel înţelept, şi mita strică inima.
- Mai bun este sfîrşitul unui lucru decît începutul lui; mai bine cel bun la suflet decît cel îngîmfat.
- Nu te grăbi să te mînii în sufletul tău, căci mînia locuieşte în sînul nebunilor.
- Nu zice: Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decît acestea? Căci nu din înţelepciune întrebi aşa.
- Înţelepciunea preţuieşte cît o moştenire, şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.
- Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au.
- Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să îndrepte ce a făcut El strîmb?
- În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gîndeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.
- Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este cîte un om fără prihană, care piere în neprihănirea lui, şi este cîte un nelegiuit, care o duce mult în răutatea lui.
- Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?
- Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme?
- Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din mînă; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.
- Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare decît zece viteji, care sunt într-o cetate.
- Fiindcă pe pămînt nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.
- Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!
- Căci ştie inima ta de cîte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.
- Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune. Am zis: Mă voi înţelepţi. Dar înţelepciunea a rămas departe de mine.
- Cu mult mai departe decît era mai înainte, şi ce adîncă! Cine o va putea găsi?
- M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu gînd să înţeleg, să adîncesc, şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.
- Şi am găsit că mai amară decît moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un laţ, şi ale cărei mîni sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.
- Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetînd lucrurile unul cîte unul, ca să le pătrund rostul;
- iată ce-mi caută şi acum sufletul, şi n-am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n-am găsit în toate acestea.
- Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu i-a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.
|
|
|
|