Evrei 7 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt, care a întîmpinat pe Avraam cînd acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvîntat, care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după însemnarea numelui său, este întîi „Împărat al neprihănirii” apoi şi „Împărat al Salemului” adică „Împărat al păcii”; fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavînd nici început al zilelor, nici sfîrşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămîne preot în veac. Vedeţi bine, deci, cît de mare a fost el, dacă pînă şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război! Aceia dintre fiii lui Levi, care îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam. Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam, şi a binecuvîntat pe cel ce avea făgăduinţele. Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvîntat de cel mai mare. Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, sunt nişte oameni muritori; pe cînd acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte că este viu. Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam; căci era încă în coapsele strămoşului său, cînd a întîmpinat Melhisedec pe Avraam. Dacă, deci, desăvîrşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea — ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rînduiala lui Melhisedec” şi nu după rînduiala lui Aaron? Pentrucă, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecît să aibă loc şi o schimbare a Legii. În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri, face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului. Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie. Lucrul acesta se face şi mai luminos cînd vedem ridicîndu-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pămînteşti, ci prin puterea unei vieţi neperitoare. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec”. Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei — căci Legea n-a făcut nimic desăvîrşit — şi pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Şi fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurămînt, căci, pe cînd Leviţii se făceau preoţi fără jurămînt, Isus S-a făcut preot prin jurămîntul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat, şi nu Se va căi: „Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec” — prin chiar faptul acesta, El s-a făcut chezăşul unui legămînt mai bun. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămînă pururea. Dar El, fiindcă rămîne „în veac” are o preoţie, care nu poate trece de la unul la altul. De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: Sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întîi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, cînd S-a adus jertfă pe Sine însuş. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvîntul jurămîntului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvîrşit pentru veşnicie.