Faptele 16 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next În urmă, Pavel s-a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată Grec. Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine. Pavel a vrut să-l ia cu el; şi, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina Iudeilor, care erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era Grec. Pe cînd trecea prin cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească Hotărîrile apostolilor şi presbiterilor din Ierusalim. Bisericile se întăreau în credinţă, şi sporeau la număr din zi în zi. Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfînt să vestească Cuvîntul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. Ajunşi lîngă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Au trecut atunci prin Misia, şi s-au pogorît la Troa. Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia, şi ajută-ne!” După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia. După ce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia, şi a doua zi ne-am oprit la Neapolis. De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintîi cetate dintr-un ţinut al Macedoniei, şi o colonie romană. În cetatea aceasta am stat cîteva zile. În ziua Sabatului am ieşit afară pe poarta cetăţii, lîngă un rîu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos, şi am vorbit femeilor, care erau adunate laolaltă. Una din ele, numită Lidia, vînzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu, şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămîneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm. Pe cînd ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire (Greceşte: Un duh al lui Piton.). Prin ghicire, ea aducea mult cîştig stăpînilor ei. Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi, şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mîntuirii.” Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors şi a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea.” Şi a ieşit chiar în ceasul acela. Cînd au văzut stăpînii roabei că s-a dus nădejdea cîştigului lor, au pus mîna pe Pavel şi pe Sila şi i-au tîrît în piaţă înaintea fruntaşilor. I-au dat pe mîna dregătorilor, şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte Iudei, care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, Romanii nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.” Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, şi au poruncit să-i bată cu nuiele. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru, şi le-a băgat picioarele în butuci. Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cîntau cîntări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau. Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pămînt, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile, şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia. Temnicerul s-a deşteptat; şi, cînd a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia, şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi suntem aici.” Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru, şi, tremurînd de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila; i-a scos afară, şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mîntuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mîntuit tu şi casa ta.” Şi i-au vestit Cuvîntul Domnului, atît lui cît şi tuturor celor din casa lui. Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile, şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa, şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu. Cînd s-a făcut ziuă, dregătorii au trimis pe cei ce purtau nuielele (Greceşte: lictori.), să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora.” Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimis să vi se dea drumul; acum, deci, ieşiţi afară, şi duceţi-vă în pace.” Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, care suntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!” Cei ce purtau nuielele, au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut, cînd au auzit că sunt romani. Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă, şi i-au rugat să părăsească cetatea. Ei au ieşit din temniţă, şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mîngîiat pe fraţi, au plecat.