Faptele 25
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Festus, cînd a venit în ţinutul său, după trei zile s-a suit de la Cezarea în Ierusalim.
  2. Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii Iudeilor i-au adus plîngere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă,
  3. şi i-au cerut, ca un hatîr pentru ei, trimeată să-l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau o cursă, ca să-l omoare pe drum.
  4. Festus a răspuns Pavel este păzit în Cezarea, şi el însuşi are plece în curînd acolo.
  5. Decia zis elcei mai de frunte dintre voi se coboare împreună cu mine, şi, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să-l pîrască.”
  6. Festus n-a zăbovit între ei decît opt sau zece zile; apoi s-a coborît la Cezarea. A doua zi, a şezut pe scaunul de judecător, şi a poruncit fie adus Pavel.
  7. Cînd a sosit Pavel, Iudeii, care veniseră de la Ierusalim, l-au înconjurat, şi au adus împotriva lui multe şi grele învinuiri pe care nu le puteau dovedi.
  8. Pavel a început se apere şi a zis: „N-am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului.”
  9. Festus, care voia capete bunăvoinţa Iudeilor, drept răspuns, i-a zis lui Pavel: „Vrei te sui la Ierusalim, şi fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?”
  10. Pavel a zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului; acolo trebuie fiu judecat. Pe Iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine.
  11. Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu dau înlături de la moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care pîrăsc ei, nimeni n-are dreptul dea în mîinile lor. Cer fiu judecat de Cezar.”
  12. Atunci Festus, după ce s-a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: „De Cezar ai cerut fii judecat, înaintea Cezarului te vei duce.”
  13. După cîteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la Cezarea, ca ureze de bine lui Festus.
  14. Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel; şi a zis: „Felix a lăsat în temniţă pe un om,
  15. împotriva căruia, cînd eram eu în Ierusalim, mi s-au plîns preoţii cei mai de seamă şi bătrînii Iudeilor, şi i-au cerut osîndirea.
  16. Le-am răspuns la Romani nu este obiceiul se dea nici un om, înainte ca cel pîrît fi fost pus faţă cu pîrîşii lui, şi fi avut putinţa se apere de lucrurile de care este pîrît.
  17. Ei au venit, deci, aici; şi, fără întîrziere, am şezut a doua zi pe scaunul meu de judecător, şi am poruncit aducă pe omul acesta.
  18. Pîrîşii, cînd s-au înfăţişat, nu l-au învinuit de nici unul din lucrurile rele pe care mi le închipuiam eu.
  19. Aveau împotriva lui numai nişte neînţelegeri, cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus, care a murit, şi despre care Pavel spunea este viu.
  20. Fiindcă nu ştiam ce Hotărîre iau în neînţelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea meargă la Ierusalim, şi fie judecat acolo pentru aceste lucruri.
  21. Dar Pavel a cerut ca pricina lui fie ţinută ca fie supusă Hotărîrii împăratului, şi am poruncit fie păzit pînă ce-l voi trimite la Cezar.”
  22. Agripa i-a zis lui Festus: „ vrea aud şi eu pe omul acela.” „Mînea răspuns Festusîl vei auzi.”
  23. A doua zi, deci, Agripa şi Berenice au venit cu multă fală, şi au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii şi cu oamenii cei mai de frunte ai cetăţii. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo.
  24. Atunci Festus a zis: „Împărate Agripa, şi voi toţi care sunteţi de faţă cu noi; uitaţi-vă la omul acesta, despre care toată mulţimea Iudeilor m-a rugat în Ierusalim şi aici, strigînd nu trebuie mai trăiască.
  25. Fiindcă am înţeles n-a făcut nimic vrednic de moarte, şi fiindcă singur a cerut fie judecat de Cezar, am Hotărît să-l trimit.
  26. Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el; de aceea l-am adus înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, am ce scrie.
  27. Căci mi se pare fără noimă trimit pe un întemniţat, fără arăt de ce este pîrît.”