Ioan 4 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next Domnul a aflat că Fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decît Ioan. Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui. Atunci a părăsit Iudea, şi S-a întors în Galilea. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, a ajuns lîngă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. Acolo se afla fîntîna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lîngă fîntînă. Era cam pe la ceasul al şaselea. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau” i-a zis Isus. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mîncării. Femeia Samariteancă I-a zis: „Cum Tu, Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie Samariteancă?” —Iudeii, în adevăr, n-au legături cu Samaritenii. — Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” „Doamne” I-a zis femeia „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fîntîna aste adîncă; de unde ai putea să ai, deci, această apă vie? Eşti Tu oare mai mare decît părintele nostru Iacov, care ne-a dat fîntîna aceasta, şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?” Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa veşnică.” „Doamne” I-a zis femeia „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, şi să nu mai vin pînă aici să scot.” „Du-te” i-a zis Isus „de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici”. Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.” „Doamne” I-a zis femeia „văd că eşti prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” „Femeie” i-a zis Isus „crede-Mă că vine ceasul cînd nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mîntuirea vine de la Iudei. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” „Ştiu” i-a zis femeia „că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); cînd va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” Isus i-a zis: „Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” Atunci au venit ucenicii Lui, şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi nici unul nu I-a zis: „Ce căuţi?” sau: „Despre ce vorbeşti cu ea?” Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: „Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” Ei au ieşit din cetate, şi veneau spre El. În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănînce, şi ziceau: „Învăţătorule, mănîncă!” Dar El le-a zis: „Eu am de mîncat o mîncare pe care voi n-o cunoaşteţi.” Ucenicii au început să-şi zică, deci, unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănînce?” Isus le-a zis: „Mîncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni pînă la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş. Cine seceră, primeşte o plată, şi strînge roadă pentru viaţa veşnică; pentru ca şi cel ce semenă şi cel ce seceră să se bucure în acelaşi timp. Căci în această privinţă, este adevărată zicerea: „Unul semenă, iar altul seceră”. Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit; alţii s-au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor.” Mulţi Samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” Cînd au venit Samaritenii la El, L-au rugat să rămînă la ei. Şi El a rămas acolo două zile. Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este într-adevăr Hristosul, mîntuitorul lumii.” După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să se ducă în Galilea. Căci El însuşi spusese că un prooroc nu este preţuit în patria sa. Cînd a ajuns în Galilea, a fost primit bine de Galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră şi ei la praznic. Isus S-a întors, deci, în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc, al cărui fiu era bolnav. Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea, s-a dus la El, şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte. Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu credeţi!” Slujbaşul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino pînă nu moare micuţul meu.” „Du-te” i-a zis Isus „fiul tău trăieşte.” Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus, şi a pornit la drum. Pe cînd se pogora el, l-au întîmpinat robii lui, şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.” Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăieşte”. Şi a crezut el şi toată casa lui. Acesta este iarăşi al doilea semn, făcut de Isus, după ce S-a întors din Iudea în Galilea.