Ioan 6 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next După aceea Isus S-a dus dincolo de marea Galileii, numită marea Tiberiadei. O mare gloată mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. Isus S-a suit pe munte, şi şedea acolo cu ucenicii Săi. Paştele, praznicul Iudeilor, erau aproape. Isus Şi-a ridicat ochii, şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi i-a zis lui Filip: „De unde vom cumpăra pîini ca să mănînce oamenii aceştia?” Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gînd să facă. Filip i-a răspuns: „Pînile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei (Greceşte: dinari.), n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.” Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: „Este aici un băieţel, care are cinci pîini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atîţia?” Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii. Isus a luat pîinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cît au voit. După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strîngeţi fărămiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” Le-au adunat deci, şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărămiturile care rămăseseră din cele cinci pîini de orz, după ce mîncaseră toţi. Oamenii aceia, cînd au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este proorocul cel aşteptat în lume.” Isus, fiindcă ştia că au de gînd să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur. Isus umblă pe mare. Cînd s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborît la marginea mării. S-au suit într-o corabie, şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Isus tot nu venise la ei. Sufla un vînt puternic şi marea era întărîtată. După ce au vîslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblînd pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat. Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!” Voiau, deci, să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau. Norodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decît o corabie, şi că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea. A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mîncaseră ei pîinea, după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu. Cînd au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit şi ele în corăbiile acestea, şi s-au dus la Capernaum să caute pe Isus. Cînd L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învăţătorule, cînd ai venit aici?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mîncat din pîinile acelea, şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mîncarea pieritoare, ci pentru mîncarea, care rămîne pentru viaţa veşnică, şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuşi Dumnezeu, pe el L-a însemnat cu pecetea Lui.” Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvîrşim lucrările lui Dumnezeu?” Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” „Ce semn faci Tu, deci” I-au zis ei „ca să-l vedem, şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? Părinţii noştri au mîncat mană în pustie, după cum este scris: „Le-a dat să mănînce pîine din cer.” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v-a dat pîinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pîine din cer; căci Pînea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, şi dă lumii viaţa”. „Doamne” I-au zis ei „dă-ne totdeauna această pîine.” Isus le-a zis: „Eu sunt Pînea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămînzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut, şi tot nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară: căci M-am pogorît din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Iudeii cîrteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt pîinea care s-a pogorît din cer.” Şi ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum, deci, zice El: „Eu M-am pogorît din cer?” Isus le-a răspuns: „Nu cîrtiţi între voi. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. În prooroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine. Nu că cineva a văzut pe Tatăl, în afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl. Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viaţa veşnică. Eu sunt Pînea vieţii. Părinţii voştri au mîncat mană în pustie, şi au murit. Pînea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănînce din ea, şi să nu moară. Eu sunt Pînea vie, care s-a pogorît din cer. Dacă mănîncă cineva din pîinea aceasta, va trăi în veac; şi pîinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii.” La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei, şi ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mîncăm?” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mîncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sîngele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sîngele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, rămîne în Mine, şi Eu rămîn în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănîncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine. Astfel este pîinea, care s-a pogorît din cer, nu ca mana pe care au mîncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit: cine mănîncă pîinea aceasta, va trăi în veac.” Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, cînd învăţa pe oameni în Capernaum. Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cîrteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?... Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă. Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred, şi cine era cel ce avea să-L vîndă. Şi a adăogat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El. Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” „Doamne” I-a răspuns Simon Petru „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfîntul lui Dumnezeu.” Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac.” Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să-L vîndă: el, unul din cei doisprezece.