|
Iov 10
- M-am desgustat de viaţă! Voi da drum slobod plîngerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
- Eu zic lui Dumnezeu: Nu mă osîndi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!
- Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mînilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?
- Oare ai ochi de carne sau vezi cum vede un om?
- Zilele Tale sunt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,
- ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,
- cînd ştii bine că nu sunt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mîna Ta?
- mînile Tale m-au făcut şi m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime... Şi Tu să mă nimiceşti!
- Adu-Ţi aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărînă?
- Nu m-ai muls ca laptele?
- M-ai îmbrăcat cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi vine;
- mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.
- Iată totuşi ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gînd:
- că, dacă păcătuiesc, să mă pîndeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.
- Dacă sunt vinovat, vai de mine! Dacă sunt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.
- Şi dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,
- Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mînia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.
- Pentru ce m-ai scos din pîntecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!
- Aş fi ca şi cum n-aş fi fost, şi din pîntecele mamei mele aş fi trecut în mormînt!
- Nu sunt zilele mele destul de puţine? Să mă lase, deci, să plece de la mine, şi să răsuflu puţin,
- înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,
- în ţara întunericului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adînci, unde domneşte umbra morţii şi neorînduiala, şi unde lumina este ca întunericul!
|
|
|
|