|
Iov 19
- Iov a luat cuvîntul şi a zis:
- Pînă cînd îmi veţi întrista sufletul, şi mă veţi zdrobi cu cuvîntările voastre?
- Iată că de zece ori m-aţi batjocorit; nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?
- Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta.
- Credeţi că mă puteţi lua de sus? Credeţi că mi-aţi dovedit că sunt vinovat?
- Atunci să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte, şi mă înveleşte cu laţul Lui.
- Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde; cer dreptate, şi dreptate nu este!
- Mi-a tăiat orice ieşire, şi nu pot trece; a răspîndit întuneric pe cărările mele.
- M-a despuiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap,
- m-a zdrobit din toate părţile, şi pier; mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.
- S-a aprins de mînie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş.
- Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum pînă la mine, şi au tăbărît în jurul cortului meu.
- A depărtat pe fraţii mei de la mine, şi prietenii mei s-au înstrăinat de mine.
- Rudele mele m-au părăsit, şi cei mai deaproape ai mei m-au uitat.
- Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sunt un necunoscut.
- Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.
- Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
- Pînă şi copiii mă dispreţuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc.
- Aceia în care mă încredeam mă urăsc, aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
- Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi-a mai rămas decît pielea de pe dinţi.
- Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mîna lui Dumnezeu m-a lovit.
- Dece mă urmăriţi ca Dumnezeu? Şi nu vă mai săturaţi de carnea mea?
- Oh! aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte;
- aş vrea să fie săpate cu un priboi din fier şi cu plumb în stîncă pe vecie...
- Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pămînt.
- Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.
- Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tînjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.
- Atunci veţi zice: Pentru ce-l urmăream noi? Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
- Temeţi-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Şi să ştiţi că este o judecată.
|
|
|
|