Isaia 14
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăşi pe Israel, şi-i va aduce iarăşi la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei, şi se vor uni cu casa lui Iacov.
  2. Popoarele îi vor lua, şi-i vor aduce înapoi la locuinţa lor, şi casa lui Israel îi va stăpîni în ţara Domnului, ca robi şi roabe. Vor ţine astfel robi pe cei ce-i robiseră pe ei, şi vor stăpîni peste asupritorii lor.
  3. Iar cînd îţi va da Domnul odihnă după ostenelele şi frămîntările tale, şi după aspra robie care a fost pusă peste tine,
  4. atunci vei cînta cîntarea aceasta asupra împăratului Babilonului, şi vei zice: „Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat,
  5. Domnul a frînt toiagul celor răi, nuiaua stăpînitorilor.
  6. Cel ce, în urgia lui, lovea popoarele, cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mînia lui, supunea neamurile, este prigonit fără cruţare.
  7. Tot pămîntul se bucură acum de odihnă şi pace; izbucnesc oamenii în cîntece de veselie.
  8. Pînă şi chiparoşii şi cedrii din Liban se bucură de căderea ta şi zic: „De cînd ai căzut tu, nu se mai suie nimeni ne taie!”
  9. Locuinţa morţilor se mişcă pînă în adîncimile ei, ca te primească la sosire, ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai marii pămîntului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor.
  10. Toţi iau cuvîntul ca să-ţi spună: „Şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi!”
  11. Strălucirea ta s-a pogorît şi ea în locuinţa morţilor, cu sunetul alăutelor tale; aşternut de viermi vei avea, şi viermii te vor acoperi.
  12. Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborît la pămînt, tu, biruitorul neamurilor!
  13. Tu ziceai în inima ta: „ voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei;
  14. voi sui pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.”
  15. Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adîncimile mormîntului!
  16. Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: „Acesta este omul care făcea se cutremure pămîntul, şi zguduia împărăţiile,
  17. care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?”
  18. Toţi împăraţii neamurilor, da, toţi, se odihnesc cu cinste, fiecare în mormîntul lui.
  19. Dar tu ai fost aruncat departe de mormîntul tău, ca o ramură dispreţuită, ca o pradă luată de la nişte oameni ucişi cu lovituri de sabie, şi aruncată pe pietrele unei gropi, ca un hoit călcat în picioare.
  20. Tu nu eşti unit cu ei în mormînt, căci ţi-ai nimicit ţara şi ţi-ai prăpădit poporul. Nu se va mai vorbi niciodată de neamul celor răi.
  21. Pregătiţi măcelărirea fiilor, din pricina nelegiuirii părinţilor lor! Ca nu se mai scoale cucerească pămîntul, şi umple lumea cu cetăţi!”
  22. Eu voi ridica împotriva lor! zice Domnul oştirilorşi voi şterge numele şi urma Babilonului, pe fiu şi nepotzice Domnul.
  23. Voi face din el un culcuş de arici şi o mlaştină, şi îl voi mătura cu mătura nimiciriizice Domnul oştirilor.
  24. Domnul oştirilor a jurat şi a zis: „Da, ce am Hotărît se va întîmpla, ce am pus la cale se va împlini.
  25. Voi zdrobi pe Asirian în ţara Mea, îl voi călca în picioare pe munţii Mei; astfel jugul lui se va lua de pe ei, şi povara lui va fi luată de pe umerii lor.”
  26. Iată Hotărîrea luată împotriva întregului pămînt, iată mîna, întinsă peste toate neamurile.
  27. Domnul oştirilor a luat această Hotărîre: cine I se va împotrivi? mîna Lui este întinsă: cine o va abate?
  28. În anul morţii împăratului Ahaz, a fost rostită această proorocie:
  29. Nu te bucura, ţara Filistenilor, s-a frînt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina şarpelui va ieşi un basilic, şi rodul lui va fi un balaur sburător.
  30. Atunci cei mai săraci vor putea paşte, şi cei nenorociţi vor putea locuiască liniştiţi; dar îţi voi lăsa neamul piară de foame, şi ce va mai rămîne din tine va fi omorît.
  31. Gemi, poartă! Boceşte-te, cetate! Cutremură-te, toată ţara Filistenilor! Căci un fum vine de la miazănoapte, şi şirurile vrăjmaşului sunt strînse.”
  32. Şi ce va răspunde trimişilor poporului?” —„ Domnul a întemeiat Sionul, şi cei nenorociţi din poporul Lui găsesc un loc de adăpost acolo.” —