|
Isaia 51
- Ascultaţi-Mă, voi, care umblaţi după neprihănire, care căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stînca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.
- Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam, şi spre Sara care v-a născut; căci l-am chemat, cînd era numai el singur, l-am binecuvîntat şi înmulţit.
- Tot astfel, Domnul are milă de Sion, şi mîngîie toate dărîmăturile lui. El va face pustia lui ca un Rai, şi pămîntul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi mijlocul lui, mulţumiri şi cîntări de laudă.
- Ia aminte spre Mine, deci, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieşi Legea, şi voi pune Legea Mea lumină popoarelor.
- Neprihănirea Mea este aproape, mîntuirea Mea se va arăta, şi braţele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine, şi se vor încrede în braţul Meu.
- Ridicaţi ochii spre cer, şi priviţi în jos pe pămînt! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pămîntul se va preface în zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mîntuirea Mea va dăinui în veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sfîrşit.
- Ascultaţi-Mă, voi care cunoaşteţi neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, şi nu tremura de ocările lor.
- Căci îi va mînca molia ca pe o haină, şi-i va roade vermele cum roade lîna; dar neprihănirea Mea va dăinui în veci, şi mîntuirea Mea se va întinde din veac în veac.
- Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te, ca în zilele de odinioară, şi în veacurile din vechime! Oare n-ai doborît Tu Egiptul, şi ai străpuns balaurul?
- Nu eşti Tu acela, care ai uscat marea, apele adîncului celui mare, şi ai croit în adîncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi?
- Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cîntări de biruinţă, şi o bucurie veşnică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi.
- Eu, Eu vă mîngîi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba,
- şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pămîntul? Dece să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mîniei asupritorului, cînd umblă să te nimicească? Unde este mînia asupritorului?
- În curînd cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă, şi nu va duce lipsă de pîine.
- Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care stîrnesc marea şi fac să-i urle valurile, şi al cărui Nume este Domnul oştirilor.
- Eu pun cuvintele Mele în gura ta, şi te acopăr cu umbra mînii Mele, ca să întind ceruri noi şi să întemeiez un pămînt nou, şi să zic Sionului: Tu eşti poporul Meu!
- Trezeşte-te, trezeşte-te! Scoală-te, Ierusalime, care ai băut din mîna Domnului potirul mîniei Lui, care ai băut, ai sorbit pînă în fund potirul ameţelii!
- Căci nu este nici unul, care să-l călăuzească, din toţi copiii pe care i-a născut, nu este nici unul, care să-l ia de mînă din toţi copiii pe care i-a crescut.
- Amîndouă aceste lucruri ţi s-au întîmplat: dar cine te va plînge? pustiirea şi dărăpănarea, foametea şi sabia. Cum să te mîngîi eu?
- Fiii tăi, leşinaţi, zăceau în toate colţurile uliţelor, ca cerbul într-un laţ, plini de mînia Domnului, şi de mustrarea Dumnezeului tău.
- De aceea, nenorocitule, beat ce eşti, dar nu de vin, ascultă:
- Aşa vorbeşte Domnul tău, Domnul, Dumnezeul tău, care apără pe poporul Lui: Iatăcă îţi iau din mînă potirul ameţelii, potirul mîniei Mele, că să nu mai bei din el!
- Şi îl voi pune în mîna asupritorilor tăi, care îţi ziceau: Îndoaie-te, ca să trecem peste tine! Îţi făceai atunci spinarea ca un pămînt, şi ca o uliţă pentru trecători.
|
|
|
|