|
Isaia 57
- Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit.
- El întră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept, se odihneşte în culcuşul lui.
- Dar voi, apropiaţi-vă încoace fii ai vrăjitoarei, sămînţa precurvarului şi a curvei!
- De cine vă bateţi voi joc? Împotriva cui vă deschideţi voi gura larg, şi scoateţi limba? Nu sunteţi voi nişte copii ai păcatului, o sămînţă a minciunii,
- care se încălzeşte pentru idoli sub orice copac verde, care junghie pe copii în văi, sub crăpăturile stîncilor?
- În pietrele lustruite din pîraie este partea ta de moştenire, ele sunt soarta ta; lor le torni şi jertfe de băutură, şi le aduci daruri de mîncare: Pot Eu să fiu nesimţitor la lucrul acesta?
- Pe un munte înalt şi ridicat îţi faci culcuşul; tot acolo te sui să aduci jertfe.
- Îţi pui pomenirea în dosul uşii şi uşiorilor; căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul, şi faci legămînt cu ei, îţi place legătura cu ei, şi iei seama la semnul lor.
- Te duci la împărat cu untdelemn, îţi înmulţeşti miresmele, îţi trimiţi solii departe, şi te pleci pînă la locuinţa morţilor.
- Oboseşti mergînd, şi nu zici: Încetez! Tot mai găseşti putere în mîna ta: De aceea nu te doboară întristarea.
- Şi de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ţi-ai adus aminte, şi nu ţi-a păsat de Mine? Şi Eu tac, şi încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine.
- Dar acum îţi voi da pe faţă neprihănirea, şi faptele tale nu-ţi vor folosi!
- Şi atunci să strigi, şi să te izbăvească mulţimea idolilor tăi! Căci îi va lua vîntul pe toţi, o suflare îi va ridica. Dar cel ce se încrede în Mine va moşteni ţara, şi va stăpîni muntele Meu cel Sfînt.
- Şi El zice: Croiţi, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!
- Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este Sfînt. Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.
- Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mînie necurmată, cînd înaintea Mea cad în leşin duhurile, şi sufletele pe care le-am făcut.
- Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mîniat şi l-am lovit, M-am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui.
- I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi, şi-l voi mîngîia, pe el şi pe cei ce plîng împreună cu el.
- Voi pune lauda pe buze: Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! zice Domnul Da Eu îl voi tămădui!
- Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti, şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mîl.
- Cei răi n-au pace zice Dumnezeul meu.
|
|
|
|