|
Judecători 6
- Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mîinile lui Madian, timp de şapte ani.
- mîna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stînci întărite.
- După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii Răsăritului, şi porneau împotriva lui.
- Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării pînă spre Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari.
- Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s-o pustiască.
- Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii lui Israel au strigat către Domnul.
- Cînd copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian,
- Domnul a trimis copiilor lui Israel un prooroc. El le-a zis: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos din casa robiei.
- V-am scăpat din mîna Egiptenilor şi din mîna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră, şi v-am dat vouă ţara lor.
- V-am zis: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă temeţi de dumnezeii Amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu.
- Apoi a venit Îngerul Domnului, şi S-a aşezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grîu în teasc, ca să-l ascundă de Madian.
- Îngerul Domnului i S-a arătat, şi i-a zis: Domnul este cu tine, viteazule!
- Ghedeon I-a zis: Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întîmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri cînd spun: Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt? Acum Domnul ne părăseşte, şi ne dă în mîinile lui Madian!
- Domnul S-a uitat la el şi a zis: Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mîna lui Madian; oare nu te trimit Eu?
- Ghedeon I-a zis: Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea eate cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.
- Domnul i-a zis: Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om.
- Ghedeon I-a zis: Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăţi că Tu îmi vorbeşti.
- Nu Te depărta de aici pînă mă voi întoarce la Tine, să-mi aduc darul, şi să-l pun înaintea Ta. Şi Domnul a zis: Voi rămînea pînă te vei întoarce.
- Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied, şi a făcut azimi dintr-o efă de făină. A pus carnea într-un coş şi zeama a turnat-o într-o oală, le-a adus sub stejar, şi I le-a pus înainte.
- Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: Ia carnea şi azimile, pune-le pe stînca aceasta şi varsă zeama. Şi el a făcut aşa.
- Îngerul Domnului a întins vîrful toiagului pe care-l avea în mînă, şi a atins carnea şi azimile. Atunci, s-a ridicat din stîncă un foc care a mistuit carnea şi azimile. Şi Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui.
- Ghedeon, văzînd că fusese Îngerul Domnului, a zis: Vai de mine, Stăpîne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă.
- Şi Domnul i-a zis: Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri.
- Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului, şi i-a pus numele Domnul păcii: altarul acesta este şi astăzi la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.
- În aceeaşi noapte, Domnul i-a zis lui Ghedeon: Ia viţelul tatălui tău, şi un alt taur de şapte ani. Dărîmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, şi taie parul închinat Astartei, care este deasupra.
- Să zideşti apoi şi să întocmeşti, pe vîrful acestei stînci, un altar Domnului, Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea, şi să aduci o ardere de tot, cu lemnul din stîlpul idolului pe care-l vei tăia.
- Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui, şi a făcut ce spusese Domnul; dar fiindcă se temea de casa tatălui său, şi de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua.
- Cînd s-au sculat oamenii din cetate dis-de-dimineaţă, iată că altarul lui Baal era dărîmat, parul închinat idolului deasupra lui era tăiat; şi al doilea taur era adus ca ardere de tot pe altarul care fusese zidit.
- Ei şi-au zis unul altuia: Cine a făcut lucrul acesta? Şi au întrebat şi au făcut cercetări. Li s-a spus: Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta.
- Atunci oamenii din cetate i-au zis lui Ioas: Scoate pe fiul tău, ca să moară, căci a dărîmat altarul lui Baal şi a tăiat parul Sfînt care era deasupra lui.
- Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfăţişat înaintea lui: Oare datoria voastră este să apăraţi pe Baal? Voi trebuie să-i veniţi în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal, să moară pînă dimineaţă. Dacă Baal este un Dumnezeu, să-şi apere el pricina, fiindcă i-au dărîmat altarul.
- În ziua aceea au pus lui Ghedeon numele Ierubaal (Apere-se Baal), căci au zis: Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i-a dărîmat altarul.
- Tot Madianul, Amalec şi fiii Răsăritului, s-au strîns împreună, au trecut Iordanul, şi au tăbărît în valea Isreel.
- Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trîmbiţă, şi Abiezer a fost chemat ca să meargă după el.
- A trimis soli în tot Manase, care, de asemenea, a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Aşer, în Zabulon şi în Neftali, care s-au suit să le iese înainte.
- Ghedeon i-a zis lui Dumnezeu: Dacă vrei să izbăveşti pe Israel prin mîna mea, cum ai spus,
- iată, voi pune un val de lînă în arie; dacă numai lîna va fi acoperită de rouă, şi tot pămîntul va rămîne uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mîna mea, cum ai spus.
- Şi aşa s-a întîmplat. În ziua următoare, el s-a sculat dis-de-dimineaţă, a stors lîna, şi a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă.
- Ghedeon i-a zis lui Dumnezeu: Să nu Te aprinzi de mînie împotriva mea, şi nu voi mai vorbi decît de data aceasta. Aş vrea numai să mai fac o încercare cu lîna: numai lîna să rămînă uscată, şi tot pămîntul să se acopere cu rouă.
- Şi Dumnezeu a făcut aşa în noaptea aceea. Numai lîna a rămas uscată, şi tot pămîntul s-a acoperit cu rouă.
|
|
|
|