Leviticul 24
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. Porunceşte copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline tescuite, ca ţină candelele aprinse neîncetat.
  3. Aaron să-l pregătească dincoace de perdeaua dinăuntru, care este înaintea mărturiei, în Cortul Întîlnirii, ca ardă neîncetat de seara pînă dimineaţa în faţa Domnului. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri.
  4. aşeze candelele în sfeşnicul din aur curat, ca ardă neîncetat înaintea Domnului.
  5. iei floare de făină, şi faci din ea douăsprezece turte; fiecare turtă fie făcută din două zecimi de efă.
  6. le pui în două şiruri, cîte şase în fiecare şir, pe masa din aur curat, înaintea Domnului.
  7. Peste fiecare şir pui tămîie curată, care fie pe pîine ca aducere aminte, ca un dar de mîncare mistuit de foc înaintea Domnului.
  8. În fiecare zi de Sabat se pună aceste pîini înaintea Domnului, neîncetat: acesta este un legămînt veşnic pe care-l vor ţine copiii lui Israel.
  9. Pînile acestea fie ale lui Aaron şi ale fiilor lui, şi le mănînce într-un loc Sfînt; căci ele sunt pentru ei un lucru preasfînt, o parte din darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului. Aceasta este o lege veşnică.”
  10. Fiul unei femei israelite şi al unui bărbat egiptean, venind în mijlocul copiilor lui Israel, s-a certat în tabără cu un bărbat israelit.
  11. Fiul femeii israelite a hulit şi a blestemat Numele lui Dumnezeu. L-au adus la Moise. Mamă-sa se numea Şelomit, fata lui Dibri, din seminţia lui Dan.
  12. L-au aruncat în temniţă, pînă va spune Moise ce va porunci Domnul.
  13. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  14. Scoate din tabără pe cel ce a hulit; toţi cei ce l-au auzit, să-şi pună mîinile pe capul lui, şi toată adunarea să-l ucidă cu pietre.
  15. vorbeşti copiilor lui Israel, şi le spui: „Oricine va blestema pe Dumnezeul lui, îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui.
  16. Cine va blestema Numele Domnului, va fi pedepsit cu moartea: toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Fie străin, fie băştinaş, moară, pentru a hulit Numele lui Dumnezeu.
  17. Cine va da unui om o lovitură de moarte, fie pedepsit cu moartea.
  18. Cine va da unui dobitoc o lovitură de moarte, să-l înlocuiască: viaţă pentru viaţă.
  19. Dacă cineva răneşte pe aproapele lui, i se facă aşa cum a făcut şi el:
  20. frîntură pentru frîntură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; i se facă aceeaşi rană pe care a făcut-o el aproapelui său.
  21. Cine va ucide un dobitoc, să-l înlocuiască; dar cine va ucide un om, fie pedepsit cu moartea.
  22. aveţi aceeaşi lege pentru străin ca şi pentru băştinaş; căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.”
  23. Moise a vorbit copiilor lui Israel; au scos afară din tabără pe cel ce hulise, şi l-au ucis cu pietre. Copiii lui Israel au făcut după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul.