Marcu 5
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul Gadarenilor.
  2. Cînd a ieşit Isus din corabie, L-a întîmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpînit de un duh necurat.
  3. Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ.
  4. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mîni, dar rupsese cătuşele şi sfărîmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli.
  5. Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipînd şi tăindu-se cu pietre.
  6. Cînd a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat,
  7. şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, nu chinuieşti!”
  8. Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!”
  9. Care-ţi este numele?” l-a întrebat Isus. „Numele meu esteLegiunea răspuns elpentru suntem mulţi.”
  10. Şi Îl ruga stăruitor nu-i trimeată afară din ţinutul acela.
  11. Acolo, lîngă munte, era o turmă mare de porci, care păşteau.
  12. Şi dracii L-au rugat, şi au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca intrăm în ei.”
  13. Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s-a repezit de pe rîpă în mare: erau aproape două mii, şi s-au înecat în mare.
  14. Porcarii au fugit, şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit vadă ce s-a întîmplat.
  15. Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şezînd jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au înspăimîntat.
  16. Cei ce văzuseră cele întîmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit şi cu porcii.
  17. Atunci au început roage pe Isus plece din ţinutul lor.
  18. Pe cînd Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase rămînă cu El.
  19. Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi, şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul, şi cum a avut milă de tine.”
  20. El a plecat, şi a început vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.
  21. După ce a trecut Isus iarăşi de cealaltă parte, cu corabia, s-a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lîngă mare.
  22. Atunci a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntaşul s-a aruncat la picioarele Lui,
  23. şi I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetiţa mea trage moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mîinile peste ea, ca se facă sănătoasă şi trăiască.”
  24. Isus a plecat împreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi-L îmbulzea.
  25. Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge.
  26. Ea suferise mult de la mulţi doctori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nici o uşurare; ba încă îi era mai rău.
  27. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime, şi s-a atins de haina Lui.
  28. Căci îşi zicea ea: „Dacă putea doar ating de haina Lui, voi tămădui.”
  29. Şi îndată, a secat izvorul sîngelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei s-a tămăduit de boală.
  30. Isus a cunoscut îndată o putere ieşise din El; şi, întorcîndu-Se spre mulţime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?”
  31. Ucenicii I-au zis: „Vezi mulţimea Te îmbulzeşte, şi mai zici: „Cine s-a atins de Mine?”
  32. El se uita de jur împrejur vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.
  33. Femeea, înfricoşată şi tremurînd, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui, şi I-a spus tot adevărul.
  34. Dar Isus i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mîntuit; du-te în pace, şi fii tămăduită de boala ta.”
  35. Pe cînd vorbea El încă, iată vin nişte oameni de la fruntaşul sinagogii, care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învăţătorul?”
  36. Dar Isus, fără ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!”
  37. Şi n-a îngăduit nimănui să-L însoţească, în afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov.
  38. Au ajuns la casa fruntaşului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, şi pe unii care plîngeau şi se tînguiau mult.
  39. A intrat înăuntru, şi le-a zis: „Pentru ce faceţi atîta zarvă, şi pentru ce plîngeţi? Copila n-a murit, ci doarme.”
  40. Ei îşi băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei, şi pe cei ce-L însoţiseră, şi a intrat acolo unde zăcea copila.
  41. A apucat-o de mînă, şi i-a zis: „Talita cumicare, tălmăcit, înseamnă: „Fetiţo, scoală-te, îţi zic!”
  42. Îndată fetiţa s-a sculat, şi a început umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniţi.
  43. Isus le-a poruncit cu tărie nu ştie nimeni lucrul acesta; şi a zis dea de mîncare fetiţei.