Numeri 26
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. În urma acestei urgii, Domnul i-a zis lui Moise şi lui Eleazar, fiul preotului Aaron:
  2. Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, de la vîsta de douăzeci de ani în sus, după casele părinţilor lor, a tuturor celor din Israel care sunt în stare poarte armele.”
  3. Moise şi preotul Eleazar le-au vorbit în cîmpia Moabului, lîngă Iordan, în faţa Ierihonului. Şi au zis:
  4. se facă numărătoarea, de la vîrsta de douăzeci de ani în sus, cum poruncise lui Moise şi copiilor lui Israel Domnul, cînd au ieşit din ţara Egiptului.”
  5. Ruben, întîiul-născut al lui Israel. Fiii lui Ruben au fost: Enoh, din care se coboară familia Enohiţilor; Palu, din care se coboară familia Paluiţilor;
  6. Heţron, din care se coboară familia Heţroniţilor; Carmi, din care se pogoară familia Carmiţilor.
  7. Acestea sunt familiile Rubeniţilor: cei ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci şi trei de mii şapte sute treizeci.
  8. Fiii lui Palu au fost: Eliab.
  9. Fiii lui Eliab au fost: Nemuel, Datan şi Abiram. Datan acesta şi Abiram acesta au fost din cei ce erau chemaţi la adunare, şi care s-au răsculat împotriva lui Moise şi Aaron, în adunarea lui Core, cînd cu răscoala lor împotriva Domnului.
  10. Pămîntul şi-a deschis gura, şi i-a înghiţit împreună cu Core, cînd au murit cei ce se adunaseră, şi cînd a mistuit focul pe cei două sute cincizeci de oameni: ei au slujit poporului ca pildă.
  11. Fiii lui Core, n-au murit.
  12. Fiii lui Simeon, după familiile lor: din Nemuel se pogoară familia Nemueliţilor; din Iamin, familia Iaminiţilor; din Iachin, familia Iachiniţilor;
  13. din Zerah, familia Zerahiţilor; din Saul, familia Sauliţilor.
  14. Acestea sunt familiile Simeoniţilor: douăzeci şi două de mii două sute.
  15. Fiii lui Gad, după familiile lor: din Ţefon se pogoară familia Ţefoniţilor; din Haghi, familia Haghiţilor; din Şuni, familia Şuniţilor;
  16. din Ozni, familia Ozniţilor; din Eri, familia Eriţilor;
  17. din Arod, familia Arodiţilor; din Areli, familia Areliţilor.
  18. Acestea sunt familiile fiilor lui Gad, după cei ieşiţi la numărătoare: patruzeci de mii cinci sute.
  19. Fiii lui Iuda: Er şi Onan; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului.
  20. Iată fiii lui Iuda, după familiile lor: din Şela se pogoară familia Şelaniţilor; din Pereţ, familia Pereţiţilor; din Zerah, familia Zerahiţilor.
  21. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron, din care se pogoară familia Heţroniţilor; Hamul, din care se pogoară familia Hamuliţilor.
  22. Acestea sunt familiile lui Iuda, după numărătoarea lor: şaptezeci şi şase de mii cinci sute.
  23. Fiii lui Isahar, după familiile lor: din Tola se pogoară familia Tolaiţilor; din Puva, familia Puviţilor;
  24. din Iaşub, familia Iaşubiţilor; din Şimron, familia Şimroniţilor.
  25. Acestea sunt familiile lui Isahar, după numărătoarea lor: şaizeci şi patru de mii trei sute.
  26. Fiii lui Zabulon, după familiile lor: din Sered se pogoară familia Serediţilor; din Elon, familia Eloniţilor; din Iahleel, familia Iahleeliţilor.
  27. Acestea sunt familiile Zabuloniţilor, după numărătoarea lor: şaizeci de mii cinci sute.
  28. Fiii lui Iosif, după familiile lor: Manase şi Efraim.
  29. Fiii lui Manase: din Machir se pogoară familia Machiriţilor. Machir a născut pe Galaad. Din Galaad se pogoară familia Galaadiţilor.
  30. Iată fiii lui Galaad: Iezer, din care se pogoară familia Iezeriţilor; Helec, familia Helechiţilor;
  31. Asriel, familia Asrieliţilor; Sihem, familia Sihemiţilor;
  32. Şemida, familia Şemidaiţilor; Hefer, familia Heferiţilor.
  33. Ţelofhad, fiul lui Hefer, n-a avut fii, dar a avut fete. Iată numele fetelor lui Ţelofhad: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa.
  34. Acestea sunt familiile lui Manase, după numărătoarea lor: cincizeci şi două de mii şapte sute.
  35. Iată fiii lui Efraim, după familiile lor: din Şutelah se pogoară familia Şutelahiţilor; din Becher, familia Becheriţilor; din Tahan, familia Tahaniţilor.
  36. Iată fiii lui Şutelah: din Eran se pogoară familia Eraniţilor.
  37. Acestea sunt familiile fiilor lui Efraim, după numărătoarea lor: treizeci şi două de mii cinci sute. Aceştia sunt fiii lui Iosif, după familiile lor.
  38. Fiii lui Beniamin, după familiile lor: din Bela se pogoară familia Belaiţilor; din Aşbel, familia Aşbeliţilor; din Ahiram, familia Ahiramiţilor;
  39. din Şufam, familia Şufamiţilor; din Hufam, familia Hufamiţilor.
  40. Fiii lui Bela au fost: Ard şi Naaman. Din Ard se pogoară familia Ardiţilor; din Naaman, familia Naamaniţilor.
  41. Aceştia sunt fiii lui Beniamin, după familiile lor şi după numărătoarea lor: patruzeci şi cinci de mii şase sute.
  42. Iată fiii lui Dan, după familiile lor: din Şuham se pogoară familia Şuhamiţilor. Acestea sunt familiile lui Dan, după familiile lor.
  43. Toate familiile Şuhamiţilor, după numărătoarea lor: şaizeci şi patru de mii patru sute.
  44. Fiii lui Aşer, după familiile lor: din Imna se pogoară familia Imniţilor; din Işvi, familia Işviţilor; din Beria, familia Beriiţilor.
  45. Din fiii lui Beria se pogoară: din Heber, familia Heberiţilor; din Malchiel, familia Malchieliţilor.
  46. Numele fetei lui Aşer era Serah.
  47. Acestea sunt familiile fiilor lui Aşer, după numărătoarea lor: cincizeci şi trei de mii patru sute.
  48. Fiii lui Neftali, după familiile lor: din Iahţeel se pogoară familia Iahţeeliţilor; din Guni, familia Guniţilor;
  49. din Ieţer, familia Ieţeriţilor; din Şilem, familia Şilemiţilor.
  50. Acestea sunt familiile lui Neftali, după familiile lor şi după numărătoarea lor: patruzeci şi cinci de mii patru sute.
  51. Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare dintre copiii lui Israel: şase sute una de mii şapte sute treizeci.
  52. Domnul a vorbit lui Moise, şi i-a zis:
  53. Ţara se împartă între ei, ca fie moştenirea lor, după numărul numelor.
  54. Celor ce sunt în număr mai mare le dai o parte mai mare, şi celor ce sunt în număr mai mic le dai o parte mai mică; se dea fiecăruia partea lui după cei ieşiţi la numărătoare.
  55. Dar împărţirea ţării se facă prin sorţi; s-o ia în stăpînire după numele seminţiilor părinţilor lor.
  56. Ţara fie împărţită prin sorţi între cei ce sunt în mare număr şi între cei ce sunt în mic număr.
  57. Iată Leviţii a căror numărătoare s-a făcut după familiile lor: din Gherşon se pogoară familia Gherşoniţilor; din Chehat, familia Chehatiţilor; din Merari, familia Merariţilor.
  58. Iată familiile lui Levi: familia Libniţilor, familia Hebroniţilor, familia Mahliţilor, familia Muşiţilor, familia Coriţilor. Chehat a născut pe Amram.
  59. Numele nevestei lui Amram era Iochebed, fata lui Levi, care i s-a născut lui Levi, în Egipt; ea a născut lui Amram: pe Aaron, pe Moise, şi pe Maria, sora lor.
  60. Lui Aaron i s-au născut: Nadab şi Abihu, Eleazar şi Itamar.
  61. Nadab şi Abihu au murit, cînd au adus înaintea Domnului foc străin.
  62. Cei ieşiţi la numărătoare, toţi bărbaţii de la vîrsta de o lună în sus, au fost de douăzeci şi trei de mii. Ei n-au fost cuprinşi în numărătoarea copiilor lui Israel, pentru nu li s-a dat moştenire în mijlocul copiilor lui Israel.
  63. Aceştia sunt aceia dintre copiii lui Israel a căror numărătoare au făcut-o Moise şi preotul Eleazar în cîmpia Moabului, lîngă Iordan, în faţa Ierihonului.
  64. Între ei, nu era nici unul din copiii lui Israel a căror numărătoare o făcuse Moise şi preotul Aaron în pustia Sinai.
  65. Căci Domnul zisese: „Vor muri în pustie, şi nu va rămîne nici unul din ei, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.”