|
Proverbele 8
- Nu strigă înţelepciunea, şi nu-şi înalţă priceperea glasul?
- Ea se aşează sus pe înălţimi, afară pe drum, la răspîntii,
- şi strigă lîngă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor:
- Oamenilor, către voi strig, şi spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu.
- Învăţaţi-vă minte, proştilor, şi înţelepţiţi-vă nebunilor!
- Asculaţi, căci am lucruri mari de spus, şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept.
- Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna!
- Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat nici sucit în ele.
- Toate sunt lămurite pentru cel priceput, şi drepte pentru cei ce au găsit ştiinţa.
- Primiţi mai de grabă învăţăturile mele decît argintul, şi mai de grabă ştiinţa decît aurul scump.
- Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decît mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.
- Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea, şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.
- Frica de Domnul este urîrea răului; trufia şi mîndria, purtarea rea şi gura... mincinoasă, iată ce urăsc eu.
- de la mine vine sfatul şi izbînda, eu sunt priceperea, a mea este puterea.
- Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voievozii porunci drepte.
- Prin mine cîrmuiesc dregătorii, şi mai marii, toţi judecătorii pămîntului.
- Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.
- Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea.
- Rodul meu este mai bun decît aurul cel mai curat, şi venitul meu întrece argintul cel mai ales.
- Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,
- ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc, şi să le umplu visteriile.
- Domnul m-a făcut cea dintîi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.
- Eu am fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pămîntul.
- Am fost născută cînd încă nu erau adîncuri, nici izvoare încărcate cu ape;
- am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile,
- cînd nu era încă nici pămîntul, nici cîmpiile, nici cea dintîi fărîmă din pulberea lumii.
- Cînd a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; cînd a tras o zare pe faţa adîncului,
- cînd a pironit norii sus, şi cînd au ţîşnit cu putere izvoarele adîncului,
- cînd a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, cînd a pus temeliile pămîntului,
- eu eram meşterul Lui, la lucru lîngă el, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucînd neîncetat înaintea Lui,
- jucînd pe rotocolul pămîntului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.
- Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele!
- Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu.
- Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porţile mele, şi păzeşte pragul uşii mele.
- Căci cel ce mă găseşte, găseşte viaţa, şi capătă bunăvoinţa Domnului.
- Dar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi cei ce mă urăsc pe mine, iubesc moartea.
|
|
|
|