|
Psalmii 35
- Apără-mă Tu, Doamne, de potrivnicii mei, luptă Tu cu cei ce se luptă cu mine!
- Ia pavăza şi scutul, şi scoală-Te să-mi ajuţi.
- Învîrte suliţa şi săgeata împotriva prigonitorilor mei! zi sufletului meu: Eu sunt mîntuirea ta!
- Ruşinaţi şi înfruntaţi să fie cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşuească cei ce-mi gîndesc peirea!
- Să fie ca pleava luată de vînt, şi să-i gonească îngerul Domnului!
- Drumul să le fie întunecos şi alunecos, şi să-i urmărească îngerul Domnului!
- Căci mi-au întins laţul lor, fără pricină, pe o groapă pe care au săpat-o, fără temei, ca să-mi ia viaţa;
- să-i ajungă prăpădul pe neaşteptate, să fie prinşi în laţul pe care l-au întins, să cadă în el şi să piară!
- Şi atunci mi se va bucura sufletul în Domnul: se va veseli de mîntuirea Lui.
- Toate oasele mele vor zice: Doamne, cine poate, ca Tine, să scape pe cel nenorocit de unul mai tare decît el, pe cel nenorocit şi sărac de cel ce-l jefuieşte?
- Nişte martori mincinoşi se ridică, şi mă întreabă de ceea ce nu ştiu.
- Îmi întorc rău pentru bine: mi-au lăsat sufletul pustiu.
- Şi eu, cînd erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac, îmi smeream sufletul cu post, şi mă rugam cu capul plecat la sîn.
- Umblam plin de durere ca pentru un prieten, pentru un frate; cu capul plecat, ca de jalea unei mame.
- Dar cînd mă clatin eu, ei se bucură şi se strîng; se strîng fără ştirea mea, ca să mă batjocorească, şi mă sfîşie neîncetat.
- Scrîşnesc din dinţi împotriva mea, împreună cu cei nelegiuiţi, cu secăturile batjocoritoare.
- Doamne, pînă cînd Te vei uita la ei? Scapă-mi sufletul din cursele lor, scapă-mi viaţa din ghiarele acestor pui de lei!
- Şi eu Te voi lăuda în adunarea cea mare, şi Te voi slăvi în mijlocul unui popor mare la număr.
- Să nu se bucure de mine cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi, nici să nu-şi facă semne cu ochiul, cei ce mă urăsc fără temei!
- Căci ei nu vorbesc de pace, ci urzesc înşelătorii împotriva oamenilor liniştiţi din ţară.
- Îşi deschid gura larg împotriva mea, şi zic: Ha! Ha! Ochii noştri îşi văd acum dorinţa împlinită!
- Doamne, Tu vezi: Nu tăcea! Nu Te depărta de mine, Doamne!
- Trezeşte-Te, şi scoală-Te să-mi faci dreptate! Dumnezeule şi Doamne, apără-mi pricina!
- Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, ca să nu se bucure ei de mine!
- Să nu zică în inima lor: Aha! iată ce doream! Să nu zică L-am înghiţit!
- Ci să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei ce se bucură de nenorocirea mea! Să se îmbrace cu ruşine şi ocară, cei ce se ridică împotriva mea!
- Să se bucure şi să se veselească, cei ce găsesc plăcere în nevinovăţia mea, şi să zică neîncetat: Mărit să fie Domnul, care vrea pacea robului Său!
- Şi atunci limba mea va lăuda dreptatea Ta, în toate zilele va spune lauda Ta.
|
|
|
|