|
Psalmii 104
- Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!
- Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
- Cu apele Îţi întocmeşti vîrful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vîntului.
- Din vînturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.
- Tu ai aşezat pămîntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.
- Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,
- dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat-o la fugă,
- suindu-se pe munţi şi pogorîndu-se în văi, pînă la locul pe care li-l Hotărîsei Tu.
- Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, ca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul.
- Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.
- Tu adăpi la ele toate fiarele cîmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.
- Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.
- Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pămîntul de rodul lucrărilor Tale.
- Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea hrană:
- vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi pîine, care-i întăreşte inima.
- Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban pe care i-a sădit El.
- În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi;
- munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici, iar stîncile sunt adăpost pentru iepuri.
- El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele ştie cînd trebuie să apună.
- Tu aduci întunericul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;
- puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana de la Dumnezeu.
- Cînd răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.
- Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pînă seara.
- cît de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale.
- Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.
- Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
- Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
- Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătăţile Tale.
- Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor.
- Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite, şi înoieşti astfel faţa pămîntului.
- În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
- El priveşte pămîntul, şi pămîntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.
- Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi.
- Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.
- Să piară păcătoşii de pe pămînt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!
|
|
|
|