 |
Romani 7
- Nu ştiţi, fraţilor, căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea — că Legea are stăpînire asupra omului cîtă vreme trăieşte el?
- Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei cîtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.
- Dacă deci, cînd îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul.
- Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu.
- Căci, cînd trăiam sub firea noastră pămîntească, patimile păcatelor, aţîţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.
- Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.
- Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nici de cum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decît prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”
- Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.
- Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar cînd a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.
- Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.
- Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi, porunca aceasta m-a lovit cu moartea.
- Aşa că Legea, negreşit, este Sfîntă, şi porunca este Sfîntă, dreaptă şi bună.
- Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.
- Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pămîntesc, vîndut rob păcatului.
- Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.
- Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.
- Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
- Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
- Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!
- Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
- Găsesc, deci, în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine.
- Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu;
- dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.
- O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?..
- Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!... Astfel, deci, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pămîntească, slujesc legii păcatului.
|
|
|
|
