1 Corinteni 15
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia pe care v-am propovăduit-o pe care aţi primit-o, în care aţi rămas,
  2. şi prin care sunteţi mîntuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.
  3. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;
  4. că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi;
  5. şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.
  6. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.
  7. În cele din urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
  8. După ei toţi, ca unei stîrpituri, mi s-a arătat şi mie.
  9. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
  10. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decît toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.
  11. Astfel, deci, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut.
  12. Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor?
  13. Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
  14. Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zădarnică, şi zădarnică este şi credinţa voastră.
  15. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, cînd nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază.
  16. Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat.
  17. Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zădarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre,
  18. şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduţi.
  19. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
  20. Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi.
  21. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
  22. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;
  23. dar fiecare la rîndul cetei lui. Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.
  24. În urmă, va veni sfîrşitul, cînd El va da Împărăţia în mîinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpînire şi orice putere.
  25. Căci trebuie ca El să împărăţească pînă va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.
  26. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.
  27. Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar cînd zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul.
  28. Şi cînd toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.
  29. Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?
  30. Şi de ce suntem noi în primejdie în orice clipă?
  31. În fiecare zi eu sunt în primejdie de moarte; atît este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cît este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.
  32. Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu înviază morţii, atunci „să mîncăm şi să bem, căci mîine vom muri”.
  33. Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”.
  34. Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii, care nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun.
  35. Dar va zice cineva: „Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?”
  36. Nebun ce eşti! Ce semeni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întîi.
  37. Şi cînd sameni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întîmplă: fie de grîu, fie de altă sămînţă.
  38. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.
  39. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.
  40. Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pămînteşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pămînteşti.
  41. Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea.
  42. Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi înviază în neputrezire;
  43. este semănat în ocară, şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă, şi înviază în putere.
  44. Este semănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.
  45. De aceea este scris: „Omul dintîi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.
  46. Dar întîi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă.
  47. Omul dintîi este din pămînt, pămîntesc; omul al doilea este din cer.
  48. Cum este cel pămîntesc, aşa sunt şi cei pămînteşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
  49. Şi după cum am purtat chipul celui pămîntesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.
  50. Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sîngele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
  51. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,
  52. într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trîmbiţă. Trîmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.
  53. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
  54. Cînd trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvîntul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
  55. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”
  56. Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea.
  57. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!
  58. De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.