|
1 Cronici 26
- Iată cetele uşierilor. Din Coreiţi: Meşelemia, fiul lui Core, dintre fiii lui Asaf.
- Fiii lui Meşelemia: Zaharia, întîiul-născut, Iediael, al doilea, Zebadia, al treilea, Iatniel, al patrulea.
- Elam, al cincilea, Iohanan, al şaselea, Elioenai, al şaptelea.
- Fiii lui Obed-Edom. Şemaia, întîiul-născut, Iozabad, al doilea, Ioah al treilea, Sacar al patrulea, Netaneel, al cincilea,
- Amiel, al şaselea, Isahar al şaptelea, Peultai al optulea; căci Dumnezeu îl binecuvîntase.
- Fiului său Şemaia i s-au născut fii, care au stăpînit în casa tatălui lor, căci erau oameni viteji;
- fiii lui Şemaia: Otni, Refael, Obed, Elzabad şi fraţii săi, oameni viteji, Elihu şi Semaia.
- Toţi aceştia erau fiii lui Obed-Edom, ei, fiii şi fraţii lor; erau oameni plini de vlagă şi de putere pentru slujbă, şaizeci şi doi de ai lui Obed-Edom.
- Fiii şi fraţii lui Meşelemia, oameni viteji, erau în număr de optsprezece.
- Din fiii lui Merari: Hosa, care avea ca fii pe: Şimri, căpetenia, pus căpetenie de tatăl său, cu toate că nu era el întîiul-născut:
- Hilchia, al doilea; Tebalia, al treilea; Zaharia, al patrulea. Toţi fiii şi fraţii lui Hosa erau în număr de treisprezece.
- Acestor cete de uşieri, căpeteniilor acestor oameni şi fraţilor lor, a fost încredinţată paza pentru slujba Casei Domnului.
- Au tras la sorţ, pentru fiecare uşă, mici şi mari, după casele lor părinteşti.
- Sorţul a căzut pe Şelemia pentru partea de răsărit. Au tras la sorţ pentru fiul său Zaharia, care era un sfetnic înţelept, şi i-a căzut la sorţ partea de miazănoapte.
- Partea de miazăzi a căzut lui Obed-Edom, iar casa magaziilor a căzut fiilor săi.
- Partea de apus a căzut lui Şupim şi lui Hosa, cu uşa Şalechet, pe drumul care suia sus: o strajă era în faţa alteia.
- La răsărit erau şase Leviţi, la miazănoapte, patru pe zi, la miazăzi patru pe zi, şi patru la magazii, cîte doi în două locuri deosebite;
- spre mahala, la apus: patru spre drum, doi spre mahala.
- Acestea sunt cetele uşierilor, dintre fiii Coreiţilor şi dintre fiii lui Merari.
- Unul din Leviţi, Ahia, avea grija vistieriilor Casei lui Dumnezeu şi vistieriilor lucrurilor sfinte.
- Dintre fiii lui Laedan, fiii Gherşoniţilor ieşiţi din Laedan, căpeteniile caselor părinteşti ale lui Laedan, Gherşonitul, erau: Iehieli,
- şi fiii lui Iehieli, Zetam şi fratele său Ioel, care păzeau vistieriile Casei Domnului.
- Dintre Amramiţi, Iţehariţi, Hebroniţi şi Uzieliţi,
- era Şebuel, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, care îngrijea de vistierii.
- Dintre fraţii lui, ieşiţi din Eliezer, al cărui fiu a fost Rehabia, al cărui fiu a fost Isaia, al cărui fiu a fost Ioram, al cărui fiu a fost Zicri, al cărui fiu a fost Şelomit,
- erau Şelomit şi fraţii săi, care păzeau toate vistieriile lucrurilor sfinte pe care le închinaseră împăratul David, capii caselor părinteşti, căpeteniile peste mii şi sute, şi căpeteniile oştirii: le închinaseră
- din prada luată la război, pentru întreţinerea Casei Domnului.
- Tot ce fusese închinat de Samuel, văzătorul, de Saul, fiul lui Chis, de Abner, fiul lui Ner, de Ioab, fiul Ţeruiei, toate lucrurile închinate erau sub paza lui Şelomit şi a fraţilor săi.
- Dintre Iţehariţi: Chenania şi fraţii săi erau întrebuinţaţi pentru treburile de afară, ca dregători şi judecători în Israel.
- Dintre Hebroniţi: Haşabia şi fraţii săi, oameni viteji, în număr de o mie şapte sute, îl supravegheau pe Israel, dincoace de Iordan, la apus, pentru toate treburile Domnului şi pentru slujba împăratului.
- În ce priveşte pe Hebroniţi, a căror căpetenie era Ieria, s-au făcut, în al patruzecilea an al domniei lui David, cercetări cu privire la ei, după spiţele lor de neam, şi după casele lor părinteşti, şi s-au găsit între ei la Iaezer în Galaad oameni viteji.
- Fraţii lui Ieria, oameni viteji, erau în număr de două mii şapte sute capi de case părinteşti. Împăratul David i-a pus peste Rubeniţi, peste Gadiţi şi peste jumătatea seminţiei lui Manase, pentru toate treburile lui Dumnezeu şi pentru treburile împăratului.
|
|
|
|