|
1 Samuel 16
- Domnul i-a zis lui Samuel: Cînd vei înceta să plîngi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi... cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales...... ca împărat.
- Samuel a zis: Cum să mă duc? Saul are să afle, şi mă va ucide. Şi Domnul a zis: Să iei cu tine un viţel, şi să zici: Vin să aduc o jertfă Domnului.
- Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să-l ungi.
- Samuel a făcut ce zisese Domnul, şi s-a dus la Betleem. Bătrînii cetăţii au alergat înspăimîntaţi înaintea lui şi au zis: Ce vesteşte venirea ta: ceva bun?
- El a răspuns: Da; vin să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă, şi veniţi cu mine la jertfă. A sfinţit şi pe Isai cu fiii lui, şi i-a pofitit la jertfă.
- Cînd au intrat ei, Samuel, văzînd pe Eliab, şi-a zis: Negreşit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.
- Şi Domnul i-a zis lui Samuel: Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.
- Isai a chemat pe Abinadab, şi l-a trecut pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis: Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.
- Isai a trecut pe Şama; şi Samuel a zis: Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.
- Şi aşa a trecut Isai pe cei şapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel i-a zis lui Isai: Domnul n-a ales pe nici unul din ei.
- Apoi Samuel i-a zis lui Isai: Aceştia sunt toţi fiii tăi?. Şi el a răspuns: A mai rămas cel mai tînăr, dar paşte oile. Atunci Samuel i-a zis lui Isai: Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă pînă nu va veni aici.
- Isai a trimis să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul i-a zis lui Samuel: Scoală-te, şi unge-l, căci el este!
- Samuel a luat cornul cu untdelemn, şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începînd din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s-a sculat, şi s-a dus la Rama.
- Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul.
- Slujitorii lui Saul i-au zis: Iată că un duh rău de la Dumnezeu te munceşte.
- Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sunt înaintea ta. Ei vor căuta un om care să ştie să cînte cu arfa; şi, cînd duhul rău trimis de Dumnezeu, va fi peste tine, el va cînta cu mîna, şi vei fi uşurat.
- Saul a răspuns slujitorilor săi: Găsiţi-mi, deci, un om care să cînte bine, şi aduceţi-l la mine.
- Unul din slujitori a luat cuvîntul şi a zis: Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, Betleemitul, care ştie să cînte; el este şi un om tare şi voinic, un războinic, vorbeşte bine, este frumos la chip, şi Domnul este cu el.
- Saul a trimis nişte oameni la Isai, să-i spună: Trimite-mi pe fiul tău David, care este cu oile.
- Isai a luat un măgar, l-a încărcat cu pîine, cu un burduf cu vin şi cu un ied, şi a trimis lui Saul aceste lucruri, prin fiul său David.
- David a ajuns la Saul, şi s-a înfăţişat înaintea lui; i-a plăcut mult lui Saul, şi a fost pus să-i poarte armele.
- Saul a trimis vorbă lui Isai, zicînd: Te rog să laşi pe David în slujba mea, căci a căpătat trecere înaintea mea.
- Şi cînd duhul trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua arfa şi cînta cu mîna lui; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat, şi duhul cel rău pleca de la el.
|
|
|
|