1 Samuel 21 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next David s-a dus la Nob, la preotul Ahimelec, care a alergat speriat înaintea lui, şi i-a zis: „Pentru ce eşti singur şi nu este nimeni cu tine?” David a răspuns preotului Ahimelec: „Împăratul mi-a dat o poruncă şi mi-a zis: „Nimeni să nu ştie nimic de pricina pentru care te trimit şi de porunca pe care ţi-am dat-o.” Am Hotărît un loc de întîlnire cu oamenii mei. Acum ce ai la îndemînă? Dă-mi cinci pîini sau ce se va găsi.” Preotul a răspuns lui David: „N-am pîine obişnuită la îndemnă, ci numai pîine sfinţită; doar dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei!” David a răspuns preotului: „Ne-am ferit de împreunarea cu femei de trei zile de cînd am plecat, şi toţi oamenii mei sunt curaţi; de altfel, dacă aceasta este o faptă necurată, va fi sfinţită negreşt azi de acela care o va face.” Atunci preotul i-a dat pîinea sfinţită, căci nu era acolo altă pîine decît pîinea pentru punerea înainte, care fusese luată dinaintea Domnului ca să fie înlocuită cu pîine caldă, în clipa cînd luaseră pe cealaltă. Chiar în ziua aceea, se afla acolo închis înaintea Domnului un om dintre slujitorii lui Saul; era un Edomit, numit Doeg, căpetenia păstorilor lui Saul. David i-a zis lui Ahimelec: „N-ai la îndemînă o suliţă sau o sabie? Căci nu mi-am luat cu mine nici sabia nici armele, pentru că porunca împăratului era grabnică.” Preotul a răspuns: „Iată sabia lui Goliat, Filisteanul pe care l-ai omorît în valea terebinţilor; este învelită într-un covor, în dosul efodului; dacă vrei s-o iei, ia-o, căci nu este alta aici.” Şi David a zis: „Nu-i alta ca ea; dă-mi-o.” David s-a sculat şi a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiş, împăratul Gatului. Slujitorii lui Achiş i-au zis: „Nu este acesta David, împăratul ţării? Nu este el acela pentru care se cînta, jucînd: „Saul şi-a bătut miile lui, Iar David zecile lui de mii?” David a pus la inimă aceste cuvinte, şi a avut o mare frică de Achiş, împăratul Gatului. A făcut pe nebunul înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor, făcea zgîrîieturi pe uşile porţilor, şi lăsa să-i curgă balele pe barbă. Achiş a zis slujitorilor săi: „Vedeţi bine că omul acesta şi-a pierdut minţile; pentru ce mi-l aduceţi? Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceţi pe acesta şi mă faceţi martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?”