1 Timotei 2
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Vă îndemn, deci, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii,
  2. pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă pacinică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.
  3. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, mîntuitorul nostru,
  4. care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.
  5. Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,
  6. care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,
  7. şi propovăduitorul şi apostolul lui am fost pus eu — spun adevărul în Hristos, nu mint-ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.
  8. Vreau, deci, ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mîni curate, fără mînie şi fără îndoieli.
  9. Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,
  10. ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.
  11. Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.
  12. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.
  13. Căci întîi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva.
  14. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.
  15. Totuşi ea va fi mîntuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.