|
2 Impăraţi 14
- În al doilea an al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda.
- Avea douăzeci şi cinci de ani cînd s-a făcut împărat, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ioadan, din Ierusalim.
- El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, totuş, nu ca tatăl său David; ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său Ioas.
- Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi.
- Cînd s-a întărit împărăţia în mîinile lui, a lovit pe slujitorii săi care uciseseră pe tatăl său împăratul.
- Dar n-a omorît pe fiii ucigaşilor, căci aşa este scris în cartea legii lui Moise, unde Domnul dă următoarea poruncă: Să nu se omoare părinţii pentru copii, şi să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omorît pentru păcatul lui.
- A bătut zece mii de Edomiţi în Valea Sării. Şi, în tot timpul războiului, a luat Sela, şi a numit-o Iocteel, nume pe care l-a păstrat pînă în ziua de azi.
- Atunci Amaţia a trimis nişte soli la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, să-i spună: Vino, să ne vedem faţa!
- Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimis să spună lui Amaţia, împăratul lui Iuda: Spinul din Liban a trimis să spună cedrului din Liban: Dă pe fiică-ta de nevastă fiului meu! Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat spinul în picioare.
- Ai bătut pe Edomiţi, şi a început să ţi se înalţe inima. Bucură-te mai bine de slava ta, şi stai acasă. Pentru ce să stîrneşti un rău, care ar aduce căderea ta şi a lui Iuda?
- Dar Amaţia nu l-a ascultat. Şi Ioas, împăratul lui Israel, s-a suit; şi şi-au văzut faţa, el şi Amaţia, împăratul lui Iuda, la Bet-Şemeşul lui Iuda.
- Iuda a fost bătut de Israel, şi a fugit fiecare în cortul său.
- Ioas, împăratul lui Israel, a prins la Bet-Şemeş, pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia. Apoi a venit la Ierusalim, şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, de la poarta lui Efraim pînă la poarta unghiului.
- A luat tot aurul şi argintul şi toate vasele care se aflau în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului; a luat şi ostatici, şi s-a întors în Samaria.
- Celelalte fapte ale lui Ioas, ce a făcut el, isprăvile lui, şi războiul pe care l-a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
- Ioas a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat la Samaria, cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ieroboam.
- Amaţia fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel.
- Celelalte fapte ale lui Amaţia, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
- Împotriva lui s-a făcut o uneltire la Ierusalim. El a fugit la Lachis, dar l-au urmărit şi la Lachis, unde l-au omorît.
- L-au dus pe cai, şi a fost îngropat la Ierusalim cu părinţii săi, în cetatea lui David.
- Şi tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria, în vîrstă de şasesprezece ani, şi l-a pus împărat în locul tatălui său Amaţia.
- Azaria a zidit iarăşi Elatul, şi l-a adus din nou sub stăpînirea lui Iuda, după ce a adormit împăratul cu părinţii săi.
- În al cincisprezecelea an al lui Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească la Samaria, Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. A domnit patruzeci şi unu de ani.
- El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la nici unul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
- A luat înapoi hotarele lui Israel, de la intrarea Hamatului pînă la marea cîmpiei, după cuvîntul pe care-l rostise Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin robul Său Iona, proorocul, fiul lui Amitai, din Gat-Hefer.
- Căci Domnul a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut şi strîmtorarea în care se aflau şi robii şi oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină în ajutorul lui Israel.
- Domnul nu Hotărîse să şteargă numele lui Israel, de sub ceruri, şi i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas.
- Celelalte fapte ale lui Ieroboam, tot ce a făcut el, isprăvile lui la război, şi cum a adus iarăşi sub stăpînirea lui Israel Damascul şi Hamatul, care fuseseră ale lui Iuda, nu sunt scrise oare toate acestea în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
- Ieroboam a adormit cu părinţii săi, cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Zaharia.
|
|
|
|