2 Samuel 10
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. După aceea împăratul fiilor lui Amon a murit, şi în locul lui a domnit fiul său Hanun.
  2. David a zis: „Voi arăta bunăvoinţă lui Hanun, fiul lui Nahaş, cum a arătat şi tatăl lui faţă de mine”. Şi David a trimis pe slujitorii săi să-l mîngîie pentru moartea tatălui său. Cînd au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon,
  3. căpeteniile fiilor lui Amon au zis stăpînului lor Hanun: „Crezi că David îţi trimite oameni să te mîngîie, ca să cinstească pe tatăl tău? Ori ca să cunoască şi să cerceteze cetatea, ca s-o nimicească îşi trimite el slujitorii la tine?”
  4. Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David, le-a ras barba pe jumătate, şi le-a tăiat hainele pe jumătate pînă la coapse. Apoi le-a dat drumul.
  5. David, înştiinţat de lucrul acesta, a trimis nişte oameni înaintea lor, căci oamenii aceia erau foarte batjocoriţi; şi împăratul a spus să le spună: „Rămîneţi la Ierihon pînă vă va creşte barba, şi pe urmă să vă întoarceţi.”
  6. Fiii lui Amon, văzînd că se făcuseră urîţi lui David, au tocmit douăzeci de mii de pedeştri de la Sirienii din Bet-Rehob şi de la Sirienii din Ţoba, o mie de oameni de la împăratul din Maaca, şi douăsprezece mii de oameni de la oamenii din Tob.
  7. La auzul acestei veşti, David a trimis împotriva lor pe Ioab şi toată oştirea, numai oameni viteji.
  8. Fiii lui Amon au ieşit, şi s-au aşezat în şiruri de bătaie la intrarea porţii; Sirienii din Ţoba şi din Rehob, şi oamenii din Tob şi din Maaca, erau deoparte în cîmpie.
  9. Ioab a văzut că avea să lupte şi înainte şi înapoi. A ales atunci din toţi aleşii lui Israel o ceată pe care a aşezat-o împotriva Sirienilor;
  10. şi a pus sub porunca fratelui său Abişai ce mai rămăsese din popor, ca să ţină piept fiilor lui Amon.
  11. El a zis: „Dacă Sirienii vor fi mai tari decît mine, să vii în ajutorul meu; şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decît tine, voi veni eu să te ajut.
  12. Fii tare, şi să ne arătăm plini de bărbăţie pentru poporul noastru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru; şi Domnul... să facă ce va crede!”
  13. Ioab cu poporul lui a înaintat la luptă împotriva Sirienilor, şi ei au luat-o la fugă dinaintea lui.
  14. Şi cînd au văzut fiii lui Amon, că Sirienii o luaseră la fugă, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai, şi au intrat în cetate. Ioab a plecat de la fiii lui Amon, şi s-a întors la Ierusalim.
  15. Sirienii, văzînd că fuseseră bătuţi de Israel, şi-au strîns puterile.
  16. Hadarezer a trimis după Sirienii, care erau de cealaltă parte a Rîului; şi au venit la Helam, în frunte cu Şobac, căpetenia oştirii lui Hadarezer.
  17. Au dat de veste lui David care a strîns tot Israelul, a trecut Iordanul, şi a venit la Helam: Sirienii s-au pregătit de au ieşit înaintea lui David, şi au început lupta cu el.
  18. Dar Sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Şi David le-a tăiat şapte sute de cai de trăsură şi patruzeci de mii de călăreţi; a lovit şi pe căpetenia oştirii lor Şobac, care a murit pe loc.
  19. Toţi împăraţii supuşi lui Hadarezer, văzîndu-se bătuţi de Israel, au făcut pace cu Israel, şi i s-au supus. Şi Sirienii n-au mai îndrăznit să ajute pe fiii lui Amon.