|
Apocalipsa 14
- Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.
- Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit, era ca al celor ce cîntă cu alăuta, şi cîntau din alăutele lor.
- Cîntau o cîntare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrînilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cîntarea, în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pămînt.
- Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintîi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.
- Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
- Şi am văzut un alt înger care sbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod.
- El zicea cu glas tare: Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi izvoarele apelor!
- Apoi a urmat un alt înger, al doilea şi a zis: A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei!
- Apoi a urmat un alt înger, al treilea şi a zis cu glas tare: Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mînă,
- va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
- Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!
- Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
- Şi am auzit un glas din cer, care zicea: Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul! Da zice Duhul ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!
- Apoi m-am uitat, şi iată un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună din aur; iar în mînă, o secere ascuţită.
- Şi un alt înger a ieşit din Templu, şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: Pune secerea Ta şi seceră: pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pămîntului este copt.
- Atunci Cel ce şedea pe nor, Şi-a aruncat secerea pe pămînt. Şi pămîntul a fost secerat.
- Şi din Templul, care este în cer, a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit.
- Şi un alt înger, care avea stăpînire asupra focului, a ieşit din altar, şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: Pune cosorul tău cel ascuţit, şi culege strugurii viei pămîntului, căci strugurii ei sunt copţi.
- Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pămînt, a cules via pămîntului, şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mîniei lui Dumnezeu.
- Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sînge, pînă la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.
|
|
|
|