|
Cântarea Cântărilor 8
- O! de ai fi fratele meu, care a sub la ţîţele mamei mele! Cînd te-aş întîlni în uliţă, te-aş săruta, şi nimeni nu m-ar ţinea de rău.
- Te-aş lua şi te-aş aduce la casa mamei mele; ea m-ar învăţa să-ţi dau să bei vin mirositor, must din rodiile mele.
- mîna lui cea stîngă să fie sub capul meu, şi dreapta lui să mă îmbrăţişeze!
- Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, pînă nu vine ea.
- Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei şi zicînd: Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mamă-ta, acolo te-a născut şi te-a făcut ea.
- Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.
- Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi rîurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decît dispreţ.
- Avem o soră micuţă, care n-are încă ţîţe. Ce vom face cu sora noastră în ziua cînd îi vor veni peţitorii?
- Dacă este zid, vom zidi nişte zimţi din argint pe ea; dar dacă este uşă, o vom închide cu o scîndură de cedru.
- Eu sunt un zid, şi ţîţele mele sunt ca nişte turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.
- Solomon avea o vie la Baal-Hamon; a închiriat-o unor păzitori; şi fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli din argint.
- Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ţine-ţi, Solomoane, cei o mie de sicli, şi două sute fie celor ce păzesc rodul!
- Tu, care locuieşti în grădini, nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău: binevoieşte şi fă-mă să-l aud!
- Vino repede, iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munţii plini de mirozne!
|
|
|
|