Daniel 8 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next În anul al treilea al domniei împăratului Belşaţar, eu, Daniel, am avut o vedenie, în afară de cea pe care o avusesem mai înainte. Cînd am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram la capitala Susa, în ţinutul Elam; şi în timpul vedeniei mele, mă aflam lîngă rîul Ulai. Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că într-un rîu stătea un berbec, şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decît celălalt, şi cel mai înalt a crescut cel din urmă. Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nici o fiară nu putea să-i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mînă; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic. Pe cînd mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap de la apus, şi a cutreierat toată faţa pămîntului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn mare între ochi. A venit pînă la berbecul care avea coarne, şi pe care-l văzusem stînd în rîu, şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui. L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a arunct încruntat asupra lui, a izbit pe berbec, şi i-a frînt amîndouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trîntit la pămînt, şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbec din mîna lui. Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar cînd a fost puternic de tot i s-a frînt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vînturi ale cerurilor. Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit, şi spre ţara cea minunată. S-a înălţat pînă la oştirea cerurilor, a doborît la pămînt o parte din oştirea aceasta şi din stele, şi le-a călcat în picioare. S-a înălţat pînă la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată, şi i-a surpat locul locaşului său celui Sfînt. Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvîrşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pămînt, şi a izbutit în ce a început. Am auzit pe un Sfînt vorbind; şi un alt Sfînt a întrebat pe cel ce vorbea: „În cîtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urîciunea pustiirii? Pînă cînd va fi călcat în picioare Sfîntul Locaş şi oştirea?” Şi el mi-a zis: „Pînă vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfîntul Locaş va fi curăţit!” Pe cînd eu, Daniel, aveam vedenia aceasta, şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva, care avea înfăţişarea unui om. Şi am auzit un glas de om în mijlocul rîului Ulai, care a strigat şi a zis: „Gavrile, tîlcuieşte-i vedenia aceasta.” El a venit atunci lîngă locul unde eram; şi la apropierea lui, m-am înspăimîntat, şi am căzut cu faţa la pămînt. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfîrşitului!” Pe cînd îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pămînt leşinat. El m-a atins, şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam. Apoi mi-a zis: „Iată, îţi arăt ce se va întîmpla la vremea de apoi a mîniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfîrşitului. Berbecul pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii Mezilor şi Perşilor. Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintîi împărat. Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frînt, sunt patru împărăţii, care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atîta putere. La sfîrşitul stăpînirii lor, cînd păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuş; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. Din pricina propăşirii lui şi izbîndirii vicleniilor lui, inima i se va îngîmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi, şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mîni omeneşti. Iar vedenia cu serile şi dimineţile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate.” Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia.