|
Eclesiastul 6
- Este un rău pe care l-am văzut sub soare, şi care se întîlneşte des între oameni.
- Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.
- Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, şi ar trăi mulţi ani, oricît de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el, şi dacă nici de înmormîntare n-are parte, eu zic că o stîrpitură este mai fericită decît el.
- Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întuneric, şi numele îi rămîne acoperit cu întuneric;
- n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decît de omul acela.
- Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?
- Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată.
- Căci ce are înţeleptul mai mult decît nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?
- Mai bine ce vezi cu ochii decît frămîntare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.
- Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat de mult: se ştie că este din pămînt, şi nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decît el.
- Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?
- Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă pe care le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?
|
|
|
|