|
Evrei 6
- De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvîrşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,
- învăţătura despre botezuri, despre punerea mînilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
- Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.
- Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfînt,
- şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor
- şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.
- Cînd un pămînt este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvîntare de la Dumnezeu.
- Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfîrşeşte prin a i se pune foc.
- Măcar că vorbim astfel, prea iubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mîntuirea.
- Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
- Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi rîvnă, ca să păstreze pînă la sfîrşit o deplină nădejde,
- aşa încît să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.
- Dumnezeu, cînd a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decît El, s-a jurat pe Sine însuşi,
- şi a zis: Cu adevărat te voi binecuvînta, şi îţi voi înmulţi foarte mult sămînţa.
- Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobîndit făgăduinţa.
- Oamenii, ce-i drept, obicinuiesc să jure pe cineva mai mare; jurămîntul este o chezăşie, care pune capăt orişicărei neînţelegeri dintre ei.
- De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea Hotărîrii Lui, a venit cu un jurămînt;
- pentruca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
- pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,
- unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, cînd a fost făcut Mare Preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec.
|
|
|
|