Exodul 24
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu, şi şaptezeci de bătrîni ai lui Israel, şi să vă închinaţi de departe, aruncîndu-vă cu faţa la pămînt.
  2. Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.”
  3. Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.”
  4. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
  5. A trimis pe nişte tineri dintre copiii lui Israel să aducă Domnului arderi-de-tot şi să junghie tauri ca jertfe de mulţumire.
  6. Moise a luat jumătate din sînge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar.
  7. A luat cartea legămîntului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.”
  8. Moise a luat sîngele şi a stropit poporul, zicînd: „Iată sîngele legămîntului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”
  9. Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrîni ai lui Israel.
  10. Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui.
  11. El nu Şi-a întins mîna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu şi totuşi au mîncat şi au băut.
  12. Domnul i-a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi rămîi acolo. Eu îţi voi da nişte table din piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţarea lor.”
  13. Moise s-a sculat împreună cu Iosua, care-i slujea; şi Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu.
  14. El a zis bătrînilor: „Aşteptaţi-ne aici pînă ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămîne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.”
  15. Moise s-a suit pe munte şi norul a acoperit muntele.
  16. Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului.
  17. Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vîrful muntelui, înaintea copiilor lui Israel.
  18. Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.