Genesa 41 Previous Bible Home -  Cuprins -  King James Next După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lîngă rîu (Nil). Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s-au suit din rîu şi au început să pască prin mlaştini. După ele s-au mai suit din rîu alte şapte vaci urîte la vedere şi slabe la trup şi s-au aşezat lîngă ele pe marginea rîului. Vacile urîte la vedere şi slabe la trup au mîncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi Faraon s-a trezit. A adormit din nou şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grîu grase şi frumoase au crescut pe acelaşi pai. Şi după ele au răsărit alte şapte spice slabe şi arse de vîntul de răsărit. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi Faraon s-a trezit. Iată visul. Dimineaţa, Faraon s-a tulburat şi a trimis să-i cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visurile lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui Faraon. Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvîntul şi i-a zis lui Faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greşeala mea. Faraon se mîniase pe slujitorii lui şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor. Amîndoi am visat cîte un vis în aceeaşi noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis, care a primit o tălmăcire deosebită. Era acolo cu noi un tînăr Evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visurile noastre şi el ni le-a tălmăcit şi ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia. Lucrurile s-au întîmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine Faraon m-a pus iarăşi în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l-a spînzurat.” Faraon a trimis să-l cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s-a ras, şi-a schimbat hainele şi s-a dus la Faraon. Faraon i-a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci; şi am aflat că tu tălmăceşti un vis, îndată după ce l-ai auzit.” Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!” Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu, se făcea că stăteam pe malul rîului. Şi deodată şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s-au suit din rîu şi au început să pască prin mlaştini. După ele s-au suit alte şapte vaci, slabe, foarte urîte la chip şi sfrijite: n-am mai văzut altele atît de urîte în toată ţara Egiptului. Vacile cele sfrijite şi slabe au mîncat pe cele şapte vaci dintîi, care erau grase. Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pîntecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urîtă ca şi înainte. Şi m-am deşteptat. Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase care creşteau pe acelaşi pai. Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vîntul de răsărit. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci.” Iosif i-a zis lui Faraon: „Ce a visat Faraon înseamnă un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă. Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis. Cele şapte vaci sfrijite şi urîte, care se suiau după cele dintîi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale, arse de vîntul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete. Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon, ce are să facă. Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului. După ei vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului şi foametea va topi ţara. Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară. cît priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este Hotărît din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire. Acum, Faraon să aleagă un om priceput şi înţelept şi să-l pună în fruntea ţării Egiptului. Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug. Să se strîngă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă, la îndemîna lui Faraon, grămezi de grîu, provizii în cetăţi, şi să fie păzite. Bucatele acestea vor fi provizia ţării, pentru cei şapte ani de foamete, care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.” Cuvintele acestea au plăcut lui Faraon şi tuturor slujitorilor lui. Şi Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?” Şi Faraon i-a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atît de priceput şi atît de înţelept ca tine. Te pun mai mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” Faraon i-a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpînire peste toată ţara Egiptului.” Faraon şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine din in subţire şi i-a pus un lanţ din aur la gît. L-a suit în carul care venea după al lui şi se striga înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat Faraon stăpînire peste toată ţara Egiptului. Şi a mai zis lui Iosif: „Eu sunt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mîna nici piciorul în toată ţara Egiptului.” Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah (Descoperitor de taine) şi i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului. Iosif era în vîrstă de treizeci de ani cînd s-a înfăţişat înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la Faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului. În timpul celor şapte ani de rod, pămîntul a dat bucate din belşug. Iosif a strîns toate bucatele din aceşti şapte ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punînd în fiecare cetate bucatele de pe cîmpul din prejur. Iosif a strîns grîu, ca nisipul mării, atît de mult, că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură. Înaintea anilor de foamete lui Iosif i s-au născut doi fii pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Iosif a pus întîiului născut numele Manase (Uitare) „căci” a zis el „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.” Şi celui de-al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire) „căci” a zis el „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.” Cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului, au trecut. Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toată ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pîine. Cînd, în sfîrşit, toată ţara Egiptului a flămînzit, poporul a strigat la Faraon să-i dea pîine. Faraon a spus tuturor Egiptenilor: „Duceţi-vă la Iosif şi faceţi ce vă va spune el.” Foametea bîntuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii şi a vîndut grîu Egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului. Şi din toate ţările venea lumea în Egipt, ca să cumpere grîu de la Iosif; căci în toate ţările era foamete mare.