|
Faptele 4
- Pe cînd vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii,
- foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.
- Au pus mîinile pe ei, şi i-au aruncat în temniţă pînă a doua zi; căci se înserase.
- Însă mulţi din cei ce auziseră cuvîntarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.
- A doua zi, mai marii norodului, bătrînii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,
- cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.
- Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?
- Atunci Petru, plin de Duhul Sfînt, le-a zis: Mai mari ai norodului şi bătrîni ai lui Israel!
- Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
- s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
- El este piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.
- În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.
- Cînd au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucît ştiau că erau oameni necărturari şi de rînd; şi au priceput că fuseseră cu Isus.
- Dar fiindcă vedeau lîngă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
- Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s-au sfătuit între ei,
- şi au zis: Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui.
- Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.
- Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
- Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu;
- căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.
- I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întîmplate.
- Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.
- După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrînii.
- Cînd au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: Stăpîne, Doamne, care ai făcut cerul, pămîntul, marea şi tot ce este în ele!
- Tu ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: Pentru ce se întărîtă neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşerte?
- Împăraţii pămîntului s-au răsculat, şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.
- În adevăr, împotriva Robului Tău celui Sfînt, Isus pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
- ca să facă tot ce Hotărîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tău.
- Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala,
- şi întinde-Ţi mîna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfînt, Isus.
- După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfînt, şi vesteau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
- Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
- Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
- Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vîndute,
- şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
- Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mîngîierii, un Levit, de neam din Cipru,
- a vîndut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.
|
|
|
|