|
Faptele 15
- Cîţiva oameni, veniţi din Iudea, învăţau pe fraţi şi ziceau: Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mîntuiţi.
- Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au Hotărît ca Pavel şi Barnaba, şi cîţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi presbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri.
- După ce au fost petrecuţi de Biserică pînă afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor.
- Cînd au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică, de apostoli şi de presbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
- Atunci unii din partida Fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat, şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.
- Apostolii şi presbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.
- După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvîntul Evangheliei, şi să creadă.
- Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfînt ca şi nouă.
- N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucît le-a curăţit inimile prin credinţă.
- Acum, deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?
- Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mîntuiţi prin harul Domnului Isus.
- Toată adunarea a tăcut, şi a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, care au istorisit toate semnele şi minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor.
- Cînd au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvîntul şi a zis: Fraţilor, ascultaţi-mă!
- Simon a spus cum mai întîi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.
- Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris:
- După aceea Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărîmăturile, şi-l voi înălţa din nou:
- pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu,
- zice Domnul, care face aceste lucruri, şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie.
- De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu;
- ci să li se scrie doar să se ferească de pîngăririle idolilor, de curvie, de dobitoace zugrumate şi de sînge.
- Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni, care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.
- Atunci apostolii şi presbiterii şi întreaga Biserică au găsit cu cale să aleagă vreo cîţiva dintre ei, şi să-i trimeată la Antiohia, împreună cu Pavel şi Barnaba. Şi au ales pe Iuda, zis şi Barsaba, şi pe Sila, oameni cu vază între fraţi.
- Şi au scris astfel prin ei: Apostolii, presbiterii (Sau: bătrîni.) şi fraţii: către fraţii dintre Neamuri, care sunt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune!
- Fiindcă am auzit că unii, plecaţi dintre noi, fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor, şi v-au zdruncinat sufletele, zicînd să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea;
- noi, după ce ne-am adunat cu toţii laolaltă, cu un gînd, am găsit cu cale să alegem nişte oameni, şi să-i trimitem la voi, împreună cu prea iubiţii noştri Barnaba şi Pavel,
- oamenii aceştia, care şi-au pus în joc viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos.
- Am trimis, deci, pe Iuda şi pe Sila, care vă vor spune prin viu grai aceleaşi lucruri.
- Căci s-a părut nimerit Duhului Sfînt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decît ceea ce trebuie,
- adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sînge, de dobitoace zugrumate, şi de curvie, lucruri de cari, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi.
- Ei deci, şi-au luat rămas bun de la Biserică, şi s-au dus la Antiohia, unde au dat epistola mulţimii adunate.
- După ce au citit-o, fraţii s-au bucurat de îmbărbătarea pe care le-o aducea.
- Iuda şi Sila, care şi ei erau prooroci, au îndemnat pe fraţi, şi i-au întărit cu multe cuvinte.
- După cîtăva vreme, fraţii i-au lăsat să se întoarcă în pace la aceia de care fuseseră trimeşi.
- Totuşi Sila a găsit cu cale să rămînă acolo.
- Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia, şi învăţau pe norod şi propovăduiau, cu mulţi alţii, Cuvîntul Domnului.
- După cîteva zile, Pavel i-a zis lui Barnaba: Să ne întoarcem, şi să mergem pela fraţii din toate cetăţile, în care am vestit Cuvîntul Domnului, ca să vedem ce mai fac.
- Barnaba voia să ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu;
- dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela, care îi părăsise din Pamfilia, şi nu-i însoţise în lucrarea lor.
- Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu, şi a plecat cu corabia la Cipru.
- Pavel şi-a ales pe Sila, şi a plecat, după ce a fost încredinţat de fraţi în grija harului Domnului.
- El a străbătut Siria şi Cilicia, întărind Bisericile.
|
|
|
|