Ieremia 18
Previous
Bible Home -  Cuprins -  King James
Next

  1. Cuvîntul vorbit de Ieremia din partea Domnului şi care sună astfel:
  2. „Scoală-te şi pogoară-te în casa olarului; acolo te voi face să auzi cuvintele Mele!”
  3. Cînd m-am pogorît în casa olarului, iată că el lucra pe roată.
  4. Vasul pe care-l făcea n-a izbutit, cum se întîmplă cu lutul în mîna olarului. Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă.
  5. Şi Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:
  6. „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta casă a lui Israel? zice Domnul. Iată, cum este lutul în mîna olarului, aşa sunteţi voi în mîna Mea, casă a lui Israel!
  7. Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie, că-l voi smulge, că-l voi surpa, şi că-l voi nimici.
  8. dar dacă neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gînd să i-l fac.
  9. Tot aşa însă, deodată zic despre un neam sau despre o împărăţie, că-l voi zidi sau că-l voi sădi.
  10. Dar dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea, şi n-ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău şi de binele pe care aveam de gînd să i-l fac.”
  11. „De aceea, vorbeşte acum oamenilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului, şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul: Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră, şi fac un plan împotriva voastră. De aceea, întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă umbletele şi faptele!”
  12. „Dar ei zic: „Degeaba! Căci noi ne vom urma gîndurile noastre, şi vom lucra fiecare după pornirile inimii noastre rele!”
  13. „De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Întrebaţi pe neamuri! Cine a auzit vreodată asemenea lucruri? Fecioara lui Israel a făcut grozave blestemăţii.
  14. Părăseşte zăpada Libanului stînca ogoarelor? Sau se văd secînd apele care vin de departe proaspete şi curgătoare?
  15. Totuşi poporul Meu M-a uitat şi aduce tămîie idolilor; s-a abătut din căile lui, a părăsit vechile cărări, şi a apucat pe cărări şi drumuri nebătute,
  16. făcînd astfel din ţara lor, o pustietate, o veşnică batjocură; toţi cei ce trec prin ea sunt uimiţi şi dau din cap.
  17. Ca vîntul de la răsărit, îi voi risipi înaintea vrăjmaşului; iar în ziua necazului lor, le voi întoarce spatele şi nu Mă voi uita la ei!”
  18. „Atunci ei au zis: „Veniţi, să urzim rele împotriva lui Ieremia! Căci doar nu va pieri Legea din lipsă de preoţi, nici sfatul din lipsă de înţelepţi, nici cuvîntul din lipsă de prooroci. Haide să-l ucidem cu vorba, şi să nu luăm seama la toate vorbirile lui!”
  19. „Ascultă-mă, Doamne, şi auzi glasul potrivnicilor mei!
  20. Cu rău se răsplăteşte binele? Căci au săpat o groapă ca să-mi ia viaţa. Adu-Ţi aminte că am stat înaintea Ta, ca să vorbesc bine pentru ei, şi să abat mînia Ta de la ei.
  21. De aceea, dă pe copiii lor pradă foametei, şi doboară-i cu sabia! Nevestele lor să fie lipsite de copii şi să rămînă văduve, şi bărbaţii lor să fie luaţi de ciumă; tinerii lor să fie ucişi de sabie în luptă!
  22. Să se audă strigăte ieşind din casele lor, cînd cetele aduse de Tine vor cădea deodată peste ei! Căci au săpat o groapă, ca să mă prindă, şi mi-au întins laţuri sub picioare.
  23. Dar Tu, Doamne, cunoşti toate uneltirile lor făcute ca să mă omoare. Nu le ierta nelegiuirea, şi nu le şterge păcatul dinaintea Ta: ci să fie doborîţi în Faţa Ta! Lucrează împotriva lor la vremea mîniei Tale!”