|
Iov 9
- Iov a luat cuvîntul şi a zis:
- Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?
- Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.
- A Lui este înţelepciunea, şi atotputernicia: cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?
- El mută deodată munţii, şi-i răstoarnă în mînia Sa.
- Zguduie pămîntul din temelia lui, de i se clatină stîlpii.
- Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele sub pecetea Lui.
- Numai El întinde cerurile, şi umblă pe înălţimile mării.
- El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele, şi stelele din ţinuturile de miazăzi.
- El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.
- Iată, El trece pe lîngă mine, şi nu-L văd, se duce şi nu-L zăresc.
- Dacă apucă El, cine-L va opri? Cine-I va zice: Ce faci?
- Dumnezeu nu-Şi întoarce mînia; sub El se pleacă toţi sprijinitorii mîndriei.
- Şi eu, cum să-I răspund? Ce cuvinte să aleg?
- Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decît să mă rog judecătorului.
- Şi chiar dacă m-ar asculta, cînd Îl chem, tot n-aş putea crede că mi-a ascultat glasul;
- El, care mă izbeşte ca într-o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile,
- care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.
- Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?
- Oricîtă dreptate aş avea, gura mea mă va osîndi; şi oricît de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.
- Nevinovat! sunt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.
- Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s-o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat.
- Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!... Dar El rîde de încercările celui nevinovat.
- Pămîntul este dat pe mîinile celui nelegiuit; El acopere ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?
- Zilele mele aleargă mai iuţi decît un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;
- trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se răpede asupra prăzii.
- Dacă zic: Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea, şi să fiu voios
- Sunt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat.
- Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentru ce să mă mai trudesc degeaba?
- Chiar dacă m-aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţi mîinile cu leşie,
- Tu tot m-ai cufunda în mocirlă, de s-ar scîrbi pînă şi hainele de mine!
- Căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde, şi să mergem împreună la judecată.
- Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mîna peste noi amîndoi.
- Să-Şi tragă însă varga deasupra mea, şi să nu mă mai turbure spaima Lui.
- Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sunt stăpîn pe mine.
|
|
|
|