|
Isaia 18
- Vai de tine, ţară, în care răsună zîngănit de arme, şi care eşti dincolo de rîurile Etiopiei!
- Tu, care trimiţi soli pe mare, în corăbii de papură care plutesc pe luciul apelor! Duceţi-vă, soli iuţi, la neamul acela tare şi puternic, la poporul acela înfricoşat de la începutul lui, neam puternic care zdrobeşte totul, şi a cărui ţară este tăiată de rîuri.
- Voi toţi, locuitori ai lumii şi voi, locuitori ai pămîntului, luaţi seama cînd se înalţă steagul pe munţi, şi ascultaţi cînd sună trîmbiţa!
- Căci aşa mi-a vorbit Domnul: Eu privesc liniştit din locuinţa Mea pe căldura arzătoare a luminii soarelui, şi pe aburul de rouă, în vipia secerişului.
- Dar înainte de seceriş, cînd cade floarea, şi rodul se face aguridă, el taie îndată mlădiţele cu cosoare, ba taie chiar lăstarii şi-i aruncă...
- Şi Asirienii vor fi lăsaţi astfel pradă păsărilor răpitoare din munţi şi fiarelor pămîntului; păsările de pradă vor petrece vara pe trupurile lor moarte, şi fiarele pămîntului vor ierna pe ele.
- În vremea aceea, se vor aduce daruri de mîncare Domnului oştirilor, de poporul cel tare şi puternic, de poporul cel înfricoşat de la începutul lui, neam puternic, care zdrobeşte totul, şi a cărui ţară este tăiată de rîuri: vor fi aduse acolo unde locuieşte Numele Domnului oştirilor, pe muntele Sionului.
|
|
|
|